imagesMama lui Joey, auzindu-i plansetele de foame, intra in camera. Ii vorbeste cu voce blanda, mangaietoare. Il ridica si-l tine la piept cu bratul stang, in timp ce cu mana dreapta isi descheie nasturii bluzei, vorbind incontinuu cu bebelusul. Apoi il pune la san. Micutul gaseste mamelonul si suge cu pofta. Dupa o vreme incepe sa suga mai calm si sa se uite la chipul mamei.
Deodata, lumea este infasurata intr-o patura, devine mai mica, mai lenta, mai blanda. Patura impinge departe imensele spatii goale. Totul se schimba. Se aprinde o promisiune vaga. Pulsatiile de explozie si colaps sunt imblanzite. Insa sunt inca acolo, inca salbatice, gata oricand sa erupa. Noul ritm se transforma intr-unul usor, fin. Restul lumii se relaxeaza si il urmeaza cuminte. Totul este refacut. O lume diferita se trezeste. Furtuna a trecut. Apar linii si volume curgatoare care contureaza o armonie si fac ca totul sa invie.
 Plansetul de foame al lui Joey functioneaza ca un semnal, aducandu-i mama alaturi. Inainte sa-si desfaca nasturii bluzei si sa-l puna la piept, mama a introdus patru noi elemente in lumea copilului: sunetul, atingerea, miscarea si o noua pozitie. Aceste patru elemente suprapuse creeaza ‘patura’ care incepe sa impinge departe imensele spatii goale. Aceste elemente intra in actiune dupa cum urmeaza:
-Mama lui Joey inta in camera strigandu-l pe nume. Ii vorbeste incontinuu pana cand mamelonul ajunge in gura copilului. Ceea ce spune nu conteaza prea mult, ceea ce conteaza este muzica, nu versurile. Mama foloseste muzica vocii ei ca pe o patura in care infasoara copilul pentru a-l linisti sau cel putin a-l tine in frau pana cand incepe sa manance. Initial vorbeste mai repede decat ritmul plansetelor lui Joey , pentru a-l depasi. Apoi incetineste, pentru a-l aduce impreuna cu ea la o stare mai calma. De aceea, pentru Joey, lumea pare sa incetineasca.
-Mama il ridica in brate . Intai il tine vertical, cat se pregateste sa-l hraneasca, apoi il tine orizontal, ca sa suga, in tot acest timp mangaindu-l si atingandu-l usor.  Aceasta actiune schimba dramatic lumea lui Joey . pentru a-l ridica si a-l tine, mama trebuie sa-l atinga. Atingerea este cel de-al doilea element din acea ‘patura’, acel invelis protector.
-Repozitionarea este cel de-al treilea element care modifica lumea lui Joey. Colpilul este ridicat, tinut vertical, intr-o pozitie de imbratisare, cu pieptul lui pe pieptul ei, cu capaul pe umarul ei, cat timp isi pregateste sanul sau biberonul. Mama lui Joey nu stie ca astfel realizeaza simultan doua lucruri- contactul ventral-ventral (imbratisarea) si pozitionarea vertical a copilului. Imbratisarea pare sa fie cel mai linistitor tip de contact fizic uman. Joey va vrea sa fie imbratisat pe parcursul intregii sale vieti, la orice varsta, atunci cand sentimentele ii vor fi ranite, cand se va simti singur, nesigur sau trist. Cea de-a doua actiune, asezarea verticala, este pentru sistemul nervos al unui bebelus ceea ce este schimbarea vitezei pentru o masina. Bebelusul se linisteste fizic dar devine mai alert mental si, daca stresul nu este prea mare, deschide larg ochii si incepe sa priveasca in jur peste umarul mamei.
-Miscarea este cel de-al patrulea element din patura. Pentru a-l repozitiona, mama lui trebuie sa-l miste. Il leagana, il bate usor pe spate, il mangaie. Aceste miscari slabesc forta miscarilor lui de plans.
Joey incepe sa invete ca, atunci cand este stresat, aceste schimbari detereminate de interventia mamei sale reprezinta un semnal de ameliorare. Incepe sa-si formeze asteptari cu privire la lucrurile ce vor urma.
Jurnalul unui bebelus
Daniel L. Stern

Lasa un Raspuns