Ceea ce ne aduce, de cele mai multe ori, intr-un cabinet de psihoterapie este simptomul – o manifestre, o tulburare functionala sau o senzatie anormala resimtita de o persoana, care poate indica prezența unei afectiuni de natura fizica sau psihica.
Suferinta psihica nu este insa intotdeauna de natura patologica. Intalnim in viata evenimente care ne aduc, inevitabil, fata in fata cu neputinta – pierderile pe care le suferim, propriile limite cu care uneori ne intalnim, alegerile pe care suntem nevoiti sa le facem, etc. Pe de alta parte exista si un alt tip de suferinta care nu este atat in raport cu dificultatile pe care viata ni le poate livra cat este in raport cu trecutul nostru sau mai precis cu un fragment din trecut. Acest fragment de trecut ,neintegrat sau insuficient integrat, vine sa influenteze si sa complice modul nostru de a ne raporta la prezent. Simptomul este, in acest caz, purtatorul unei forme de amintire si astfel devine o manifestare plina de sens. El este o formatiune de compromis care modifica o functie normala sau care creaza chiar un alt mod de functionare, este expresia conflictului intre doua exigente interne – o dorinta inconstienta care tinde spre implinire si cenzura care i se opune. Intrucat simptomul trebuie sa ia o forma, el alege, in functie de particularitatile interne ale fiecaruia dintre noi, un organ sau o functie pe care le perturba.
Simptomul este un semnal de alarma ce anunta un conflict intern, iar pentru a-i cunoaste insemnatatea este nevoie sa cautam, sa interpretam, sa devenim constienti de insemnatatea lui.
