Publicat pe 16 aprilie 2021 cu 0 Comentarii

“Arta de a fi psiholog nu se învaţă, ci se trăieşte şi se experimentează, deoarece nu există un complex de canoane care să-ţi dea cheia misterelor psihice, a structurilor diferenţiale ale vieţii sufleteşti. Nu eşti un psiholog bun dacă tu însuţi nu eşti un subiect de studiat, dacă materialul tău psihic nu oferă zilnic o complexitate şi un inedit care să excite curiozitatea ta continuă. Nu te poţi iniţia în misterul altuia, dacă tu însuţi n-ai un mister în care să te iniţiezi. Pentru a fi psiholog trebuie să fii atât de nefericit, încât să pricepi fericirea şi atât de rafinat, încât să poţi deveni oricând barbar; iar disperarea în care trăieşti să aibă totdeauna atâta ardoare, încât să nu ştii dacă trăieşti în pustiu sau în flăcări.” – Emil Cioran

Indrumar pentru Mesia

Publicat pe 5 aprilie 2021 cu 0 Comentarii

Tu insuti creezi aparentele dimprejur. Primesti intocmai ce ti se cuvine. Cine sa primeasca laudele, cine vina daca nu chiar tu? Cine sa poata schimba totul daca nu chiar tu? Singura datorie pe care o ai este sa-ti fii loial tie insuti. Nu existi pentru a impresiona lumea, existi pentru a fi fericit. Afla-ti punctul forte si vei deveni un centru de forta care pune in miscare timpul tau. Tu esti cel care alegi, destinul tau este in mainile tale si atunci cand traiesti cu maxima intensitate nu mai conteaza deznodamantul jocului, orice s-ar intampla este bine.

Publicat pe 22 martie 2021 cu 0 Comentarii

Interactiunea cu celalat este mereu prilej de invatare, de crestere. Conexiunea de la inconstient la incostient, atunci cand se produce, are intotdeauna insemnatatea pe care i-o putem da fiecare dintre noi in acel moment. Insa cand ne putem deschide in fata celuilalt fara teama, ea ne imbogateste intr-un fel in care nimic altceva nu o poate face.

Corpul familiei

Publicat pe 15 martie 2021 cu 0 Comentarii

Istoria pe care o ai in conun cu familia ta incepe inainte ca tu sa fi fost macar conceput.In cea mai timpurie forma biologica a ta, aceea de ou nefertilizat, deja ai in comun un mediu celular cu mama ta si cu bunica ta. Cand bunica ta era insarcinata in cinci luni cu mama ta, celula precursoare a oului din care tu te-ai dezvoltat era deja prezenta in ovarele mamei tale. Aceasta inseamna ca inainte ca mama ta sa se fi nascut, mama, bunica si primele urme din tine se aflau toate in acelasi corp- trei generatii care impart acelasi mediu biologic.La fel pot fi gasite inceputurile tale si pe linie paterna. Celulele precursoare ale spermatozoidului din care tu te ai dezvoltat existau in tatal tau inca de cand era fat in pantecul mamei sale…
Mark Wolynn- Povestea ta a inceput demult

Dezvoltarea sistemului de atasament

Publicat pe 8 februarie 2021 cu 1 Comentarii

Calitatea raspunsului persoanei care ingrijeste copilul la afectele acestuia este extrem de importanta in determinarea naturii strategiei de atasament predominanta -de siguranta sau de nesiguranta. Dezvoltarea psihica si neurologica a copilului se sprijina pe responsivitatea armonizata a figurilor de ingrijire. Creierul copilului nu este doar afectat de aceste interactiuni ci dezvoltarea lui are nevoie efectiv de interactiuni creier/creier si apare in contextul unei relatii pozitive. Atunci cand copilul iese din pantecul mamei creierul sau este cel mai putin diferentiat dintre toate organele corpului. Asigurarea dezvoltarii creierului depinde in mare parte de cum `maturizarea programata genetic a sistemului nervos` este modelata de experienta interpersonala. Ceea ce se inregistreaza la nivel mental si corporal ca `experienta` corespunde la nivel neuronal cu modele de activare sau declansare a celulelor cerebrale . Aceste tipare de declansare neuronala stabilesc conexiuni sinaptice in creier, conexiuni care determina natura structurii si functionarii sale. Arhitectura creierului este asociativa –cand stimulii primiti (ex. vocea mamei, o mangaiere) produc activitate in creierul bebelusului , acei neuroni care se declanseaza sincronizat se conecteaza si stabilesc o retea neuronala care asociaza oricare sau toti acesti stimuli materni cu un sentiment de siguranta. In acest mod experienta formeaza circuitele creierului. Creierele tinere sunt construite sa invete de la cele mai batrane si relatiile de atasament reprezinta cadrul in care debuteaza cea mai mare partea a acestei cunoasteri . Astfel, conexiunile relationale devin conexiuni neuronale care influenteaza la randul lor responsivitatea sinelui la experiente noi.

In cazul atasamentului securizant, deci, raspunsurile persoanei care ingrijeste ajuta atat la alinarea distresului copilului cat si la amplificarea emotiilor pozitive. Copilul traieste relatia de atasament ca un context in care afectele pot fi reglate eficient. Asa incat, ceea ce se inregisteraza la nivel intern este un sentiment visceral ca apropierea de altii poate fi o sursa de alinare, confort si placere. De asemenea se inregistreaza sentimentul ca sinele este bun, iubit si acceptat.

Atunci cand semnalele emotionale ale copilului evoca raspunsuri neacordate din partea persoanei de ingrijire, ce descurajeaza cautarea proximitatii sau autonomia, strategia de atasament se va modifica. Absenta conexiunilor relationale despre care vorbeam mai sus poate impiedica dezvoltarea conexiunilor neuronale limitand abilitatea copilului de a-si simti propriile emotii. Copilul va dezvolta o strategie secundara de atasament care reflecta ori o dezactivare ori o hiperactivare a sistemului comportamental de atasament cu scopul de a se adapta anumitor vulnerabilitati ale persoanei de ingrijire.

Cum spuneam, strategiile de atasament sunt adoptate in copilarie. M Ainsworth si colaboratorii au studiat aceste strategii intr-un scenariu de laborator numit `Situatia straina`. Aceasta situatie implica separarea unui copil de ingrijitorul sau separare ce implica trei strategii de comportament, plus o a patra, descoperita mai tarziu de M. Main. 1. Copii siguri se apropie de ingrijitor atunci cand acesta se intoarce, apoi se simt linistiti si se intorc la joaca. 2. Comportamentul evitant este observat la copii care au parut mai putin anxiosi in timpul separarii si care au ripostat cand ingrijitorul s-a intors. Acesti copii nu au aratat o preferinta pentru ingrijitor versus un strain. 3. Comportamentul ambivalent a fost observat la copiii care au manifestat o mare suferinta legata de separare, iar la intoarcerea ingrijitorului au exprimat furie, tensiune si tendinta de a se agata. 4. M Main, la douazeci de ani dupa Situatia straina, descopera un al patrulea grup de copii pe care il numeste dezorganizat. Acesti copii au manifestat raspunsuri bizare la reunirea cu ingrijitorul- au inghetat pe loc, s-au prabusit la podea, au cazut intr-o stare de stupefactie sau de transa,etc. ,deci nu au avut nici o strategie coerenta pentru a face fata experientei legate de separare.

Aceste tipare odata formate pot persista. Insa, daca parintele isi trateaza copilul intr-un mod diferit, tiparul se schimba in consecinta. Mai mult, stabilitatea tiparului nu poate fi atribuita temperamentului innascut al copilului ,cu toate acestea insa, pe masura ce el creste tiparul devine treptat o caracteristica a copilului insusi. Adica el tinde sa il impuna asupra unor noi relatii -cu un partener, cu un profesor sau cu terapeutul. Interactiunea copilului cu persoanele care il ingrijesc conduce la cunoasterea relatiilor interpersonale adica la formarea unui model intern de lucru bazat pe notiunea de cat de accesibil sau inaccesibil este fiecare in ochii figurilor lui de atasament. Bazate pe aceste constatari apar apoi previziunile acelei persoane despre cat de accesibile vor fi, la nevoie, figurile sale de atasament. Aceste modele de lucru interne sunt predispuse, insa, la modificare in urma unor noi experiente (ex. terapia). Deci ele nu doar modeleaza interactiunile ci pot fi modelate de catre acestea.

In consecinta, daca relatia de atasament functioneaza bine, ea este caracterizata de bucurie si de un sentiment de siguranta. Daca relatia este amenintata, apar gelozia, anxietatea si furia. Daca relatia se distruge, apar durerea si depresia. In perioada primilor ani din viata exprimarea emotionala si receptarea acesteia este singurul mijloc de comunicare cu cei din jur. Mai mult, consider ca nu exista comunicari mai importante pe tot parcursul vietii decat cele emotionale. Nici o informatie nu este mai vitala pentru constituirea si reconstituirea modelelor noastre interne de lucru decat informatiile legate de modul in care ne simtim in relatie cu celalalt.

10 Questions That’ll Reveal Who You Really Are

Publicat pe 22 iunie 2020 cu 7 Comentarii

Despre reflectie

Publicat pe 21 februarie 2020 cu 0 Comentarii

inconstientul

Reflectia inseamna cugetare asupra proceselor care se petrec înăuntrul conștiinței, este întoarcere a conștiinței asupra ei înseși, este capacitatea de a recunoaste doar natura reprezentationala a propriilor credinte si sentimente. Putinta de a reflecta este asociata cu atasamentul securizant si doar in acest context ne putem retrage din realitatea imediata a experientei si putem raspunde din starea mentala care sta la baza acesteia. Acest lucru inseamna ca putem mentaliza. Aceasta pozitie reflexiva este total diferita in cazul atasamentului nesigur- pacientii, in acest caz, tind sa minimalizeze, sa nege sau sa se lase coplesiti de propria experienta. Lipsa mentalizarii, a imposibilitatii de a ne interpreta propria experienta, ne determina sa ramanem prinsi, sa nu putem gandi si gasi solutii pentru a iesi din impas.
Relatiile pozitive de atasament din copilarie ajuta la dezvoltarea acelei prezente interne linistitoare, oferindu-ne experienta de a fi intelesi si apreciati, experienta ce poate fi ulterior internalizata. Ca terapeuti trebuie sa ne cultivam capacitatea de reflectie profunda pentru a putea cultiva aceasta capacitate si la cei care vin la noi pentru ajutor. Psihoterapia vine sa completeze sau sa repare acolo unde exista limite impuse de trecutul nostru. Daca relatiile noastre timpurii au fost problematice, relatia cu terapeutul ne poate oferi alta sansa de a simti si reflecta, dobandind libertatea care rezulta dintr-un atasament securizant.

Jurnalul unui bebelus

Publicat pe 18 octombrie 2019 cu 0 Comentarii

imgresMama lui Joey, auzindu-i plansetele de foame, intra in camera. Ii vorbeste cu voce blanda, mangaietoare. Il ridica si-l tine la piept cu bratul stang, in timp ce cu mana dreapta isi descheie nasturii bluzei, vorbind incontinuu cu bebelusul. Apoi il pune la san. Micutul gaseste mamelonul si suge cu pofta. Dupa o vreme incepe sa suga mai calm si sa se uite la chipul mamei.

Deodata, lumea este infasurata intr-o patura, devine mai mica, mai lenta, mai blanda. Patura impinge departe imensele spatii goale. Totul se schimba. Se aprinde o promisiune vaga. Pulsatiile de explozie si colaps sunt imblanzite. Insa sunt inca acolo, inca salbatice, gata oricand sa erupa. Noul ritm se transforma intr-unul usor, fin. Restul lumii se relaxeaza si il urmeaza cuminte. Totul este refacut. O lume diferita se trezeste. Furtuna a trecut. Apar linii si volume curgatoare care contureaza o armonie si fac ca totul sa invie.

 Plansetul de foame al lui Joey functioneaza ca un semnal, aducandu-i mama alaturi. Inainte sa-si desfaca nasturii bluzei si sa-l puna la piept, mama a introdus patru noi elemente in lumea copilului: sunetul, atingerea, miscarea si o noua pozitie. Aceste patru elemente suprapuse creeaza ‘patura’ care incepe sa impinge departe imensele spatii goale. Aceste elemente intra in actiune dupa cum urmeaza:

-Mama lui Joey inta in camera strigandu-l pe nume. Ii vorbeste incontinuu pana cand mamelonul ajunge in gura copilului. Ceea ce spune nu conteaza prea mult, ceea ce conteaza este muzica, nu versurile. Mama foloseste muzica vocii ei ca pe o patura in care infasoara copilul pentru a-l linisti sau cel putin a-l tine in frau pana cand incepe sa manance. Initial vorbeste mai repede decat ritmul plansetelor lui Joey , pentru a-l depasi. Apoi incetineste, pentru a-l aduce impreuna cu ea la o stare mai calma. De aceea, pentru Joey, lumea pare sa incetineasca.

-Mama il ridica in brate . Intai il tine vertical, cat se pregateste sa-l hraneasca, apoi il tine orizontal, ca sa suga, in tot acest timp mangaindu-l si atingandu-l usor.  Aceasta actiune schimba dramatic lumea lui Joey . pentru a-l ridica si a-l tine, mama trebuie sa-l atinga. Atingerea este cel de-al doilea element din acea ‘patura’, acel invelis protector.

-Repozitionarea este cel de-al treilea element care modifica lumea lui Joey. Colpilul este ridicat, tinut vertical, intr-o pozitie de imbratisare, cu pieptul lui pe pieptul ei, cu capaul pe umarul ei, cat timp isi pregateste sanul sau biberonul. Mama lui Joey nu stie ca astfel realizeaza simultan doua lucruri- contactul ventral-ventral (imbratisarea) si pozitionarea vertical a copilului. Imbratisarea pare sa fie cel mai linistitor tip de contact fizic uman. Joey va vrea sa fie imbratisat pe parcursul intregii sale vieti, la orice varsta, atunci cand sentimentele ii vor fi ranite, cand se va simti singur, nesigur sau trist. Cea de-a doua actiune, asezarea verticala, este pentru sistemul nervos al unui bebelus ceea ce este schimbarea vitezei pentru o masina. Bebelusul se linisteste fizic dar devine mai alert mental si, daca stresul nu este prea mare, deschide larg ochii si incepe sa priveasca in jur peste umarul mamei.

-Miscarea este cel de-al patrulea element din patura. Pentru a-l repozitiona, mama lui trebuie sa-l miste. Il leagana, il bate usor pe spate, il mangaie. Aceste miscari slabesc forta miscarilor lui de plans.

Joey incepe sa invete ca, atunci cand este stresat, aceste schimbari detereminate de interventia mamei sale reprezinta un semnal de ameliorare. Incepe sa-si formeze astepatri cu privire la lucrurile ce vor urma.

 Jurnalul unui bebelus

Daniel L. Stern

Mecanisme de aparare- umorul

Publicat pe 18 martie 2019 cu 0 Comentarii

Apararea constituie ansamblul operariilor a caror finalitate este sa reduca sau sa suprime orice schimbare susceptibila de a pune in pericol integritatea si constanta psihica a individului. Umorul cruta persoana aflata in dificultate de afectele dureroase pe care o anumita situatie le antreneaza, si ii permite, gratie glumei, sa evite exprimarea acestor afecte. Privit ca aparare umorul evita consumul de sentimente, surade printre lacrimi, se naste din inabusirea unei emotii. Reusind sa se amuze pe seama unor situatii dureroase, subiectul evita dezvoltarea suferintei. In Cuvantul de duh si relatia sa cu inconstientul Freud expune cateva exemple: doi condamnati la moarte, in ciuda situatiei lor disperate, utilizeaza umorul. Primul, mergand la spanzuratoare intr-o zi de luni spune: ” Iata ca saptamana incepe bine”. Al doilea, aflat in aceeasi situatie cere un fular ca sa nu raceasca. Freud insusi scria, dupa una din cele 33 de operatii de cancer, referindu-se la un os care ameninta sa i se desprinda din maxilar: ” astept ca un caine flamand un os ce mi-a fost promis, numai ca are sa fie unul de-al meu”. Umorul privit ca aparare (aplicat propriei persoane) ne elibereaza de o apasare existentiala, umorul depaseste si domina neplacerea fiind una din dintre cele mai adaptate functionari defensive.

Craciun fericit!

Publicat pe 7 decembrie 2018 cu 0 Comentarii