Notiunea de self. Kohut a propus initial un self bipolar constituit din doua sisteme care sa intruchipeze perfectiunea narcisica: un sistem al ambitiilor si un sistem al idealurilor. Polul ambitiilor a fost numit `self narcisic` iar polul idealurilor `imago parental idealizat`.
Atunci cand ambitiile si dorintele exhibitioniste ale copilului sunt frustrate sistematic se poate dezvolta fie un self fals, expansiv, caracterizat de grandiozitate fie un self ascuns care este de obicei descoperit in terpie in transfer –transferul oglinda- in care sunt mobilizate dorintele selfului grandios iar pacientul incearca sa foloseasca terapeutul pentru a-si indeplini aceste dorinte. Atunci cand deficitul vizeaza polul idealurilor se dezvolta un transfer idealizant in legatura cu terapeutul, terapeut care este asociat fantasmelor primitive de perfectiune parentala. Selful idealizat si selful grandios apar simultan in procesul de dezvoltare.
Cum spuneam, transferul oglinda apare ca urmare a reactualizarii sinelui grandios infantil. Aceasta reactualizarea poate imbraca trei forme de transfer oglinda (in sens larg):
1 Fuziunea- merger
2 Asemanarea- twinship
3 Transferul oglinda (in sens restrans)
Procesul terapeutic in Transferul Oglinda
Kohut se intreaba care sunt scopurile si care sunt continuturile proceselor care se pun in miscare in timpul analizei selfului grandios. Pentru a raspunde, considera ca este util a compara modul de abordare a selfului grandios din punct de vedere al transferului oglinda cu modul de abordare al nevrozelor de transfer. Instrumentul terapeutic de care ne folosim in nevrozele de transfer este interpretarea dorintelor/nazuintelor inconstiente si a defenselor afernete in cadrul transferului asupra terapeutului. In consecinta, intalnirile repetate ale eului cu dorintele reprimate si confruntarea lui cu metodele arhaice folosite pentru a tine aceste dorinte in afara sferi de constienta duc la largirea sferei de dominatie a eului ceea ce reprezinta si scopul terapiei.
In cazul transferului oglinda, sinele grandios, ca si consecinta a experientlor patologice, care nu a putut fi integrat gradual, este disociat de restul aparatului psihic asa incat impulsurile exhibitioniste si fantasmele de grandoare raman izolate si inaccesibile influentelor eului in contact cu realitatea. Kohut mentioneaza apoi doua disfunctii importante legate de disocierea si/sau reprimarea selfului grandios:
1. Tensiunile produse de indiguirea libidoului narcisic exhibitionist – tendinte pronuntate ipohondre, sentimente de jena si rusine.
2. Scaderea capacitatii de a se bucura de succes sau de diverse activitati si scaderea stimei de sine- acestea datorate faptului ca libidoul narcisic este legat de fantezii de grandoare dezaprobate sau de exhibitionismul selfului grandios clivat si /sau reprimat si astfel neaccesibil activitatilor egosintonice.
Asadar aspectul esential in lucrul cu transferul oglinda este mobilizarea selfului grandios clivat si /sau reprimat si formarea de derivate preconstiente si constiente care penetreaza realitatea eului sub forma de dorinte exhibitioniste si fantezii de grandoare.
Selful grandios oedipal
Stadiul oedipal poate gazdui acest tip de grandiozitate in cazurile in care, de ex, adultul perceput ca rival nu este in viata sau este depreciat sau ,alt caz, adultul perceput ca obiect al iubirii stimuleaza grandiozitatea si exhibitionismul copilului. O alta situatie ar fi cea in care, copilul, aflat la finalul fazei oedipale, este expus la situatii ce caracterizeaza faza de inceput a complexului oedip -in acest caz, narcisismul falic si grandoarea nu sunt expuse la limitari, ele continuand sa fie intretinute, copilul ramanand fixat in grandiozitatea sa falica. Insecuritatea eului nu se datoreaza in aceste cazuri doar cererilor nerealiste ale selfului grandios falic ci si faptului ca eul incearca sa se ridice la nivelul asteptarilor grandiozitatii falice -ceea ce poate duce uneori la realizari valoroase. In multe cazuri de asemenea poate fi vorba despre imaginea periculoasa a parintelui rival si atunci narcisismul oedipal este mentinut pentru a intari negarea anxietatii de castrare. Cu alte cuvinte grandiozitatea oedipala a copilului este mentinuta din doua motive 1. cu scop defensiv, daca ne gandim la rivalul oedipal 2. In scopul mentinerii iubirii dac ne referim la obiectul iubirii oedipale : adica, de ex, in spatele atitudinii depreciative a mamei catre tata si a preferintei ei evidente pentru copil poate sta atitudinea ei admirativa si in aclasi timp tematoare pentru propril tata. Copilul simte teama mamei vis a vis de adultul masculin matur si realizeaza ca preferinta mamei pentru el se va mentine atata timp cat el nu se va transforma intr-un adult.
Selful grandios prefalic
In terapie, apropo de transferul oglinda, avem de-a face cu fantezii infantile izvorate din grandoarea exhibitionista. Integrarea in eu, acceptarea dorintelor disociate de grandoare si verbalizarea lor starnesc insa rezistente mari. Si pe cat de greu ii este pacientului sa faca fata acestor lucruri, terapeutul in schimb, uneori poate fi dezamagit in fata verbalizarii fantasmelor de grandoare ale pacientului. Si avand in vedere faptul ca pacientul reuseste sa verbalizeze dupa mult timp si multa munca cu rezistentele, reactia de dezamagira a terapeutului se poate datora propriilor rezistente in a regresa si rezona empatic cu pacientul sau. Exista situatii in terapie in care grandiozitatea, ca si continut al fantasmelor, este evidenta si necesita o intelegere empatica a rusinii datorate descarcarii libidoului exhibitionist si a anxietatii care ameninta pacientul cu pierderea obiectului. In cele mai multe situatii grandiozitatea se insinueaza doar. In alte situatii fantasmele de grandoare contin elemente sadic-magice de control asupra lumii (pacientul este Hitler, sau traieste cu convingerea ca toata lumea il serveste- acestia sunt pacienti care revin cu aceeasi tema ca sunt unici, speciali). Alti pacienti par incapabili de a renunta la maretia fantasmata si a accede spre actiuni realiste. Analistul trebuie sa evidentieze faptul ca, pe de o parte, pacientul nu poate inca tolera un potential esec si pe de alta parte ca orice succes real este totusi limitat (dl N i-a fost imposibila publicarea rezultatelor unei cercetari pe care o facuse din cauza asteptarilor lui de a-i fi recunoscute meritele fara limite).
Uneori constientizarea fantasmelor si eliberarea nevoilor exhibitioniste asociate lor sunt blocate de situatii descrise anterior dar in plus si de rezistente puternice. In forma lui oedipala( de grandiozitate si exhibitionism falic) selful grandios este umbrit de configuratiile obiectale, teama de castrare si tensiunile de rivalitate ascund anxietatile si rezistentele antrenate de mobilizarea aspectelor narcisice ale complexului oedip.
Atunci cand selful grandios prefalic este activat de regresia terapeutica anxietatile si defensele sunt mai usor de distins si nu atat prezenta conotatiilor orale si anale le face mai evidenta ci mai ales caracterul lor primitiv si cantitatea. Cu alte cuvinte pericolele de care se apara eul ,pastrand selful grandios disociat, sunt:
- fluxul nediferntiat de libido narcisic neneutralizat ( ceea ce face ca Eul sa reactioneze cu anxietate).
- patrunderea in eu a imaginilor unui self-corp fragmentat ( in consecinta apar preocupari ipohondre).
Asadar este greu de spus uneori daca nucleul structurilor patogene care domina transferul se afla in zona narcisismului prefalic sau in faza oedipala. Analistul in decizia sa se poate baza pe 1.intelegerea sa empatica asupra naturii anxietatilor pacientului si manevrelor lui defensive si 2. Pe intelegerea teoretica asupra relatiilor dintre str narcisice falice sau prefalice si str conflictuale de investire de obiect din perioada oedipala.
Cum spuneam, in analiza tulb de personalitate narcisica, anxietatea apare ca urmare a amenintarii patrunderii nediferentiate in eu a str narcisice si a energiei aferente lor. Rezultatele, din punct de vedere la simptomelor ,pot fi:
- teama de a nu pierde contactul cu realitatea in urma fuzionarii cu imaginea parintelui idealizat/dumnezeu.
-teama de a nu pierde contactul cu realitatea sau teama de izolare pe masura ce experimenteaza grandiozitatea.
- sentimente de rusine in urma tendintelor exhibitioniste.
- ipohondrie in urma suprainvestirii unor aspecte clivate ale corpului si mintii, etc.
Kohut spune ca aceste temeri in sine tind sa fie vagi si ca teama majora a eului izvoraste ca urmare a cantitatii de excitatie si a naturii arhaice a energiilor implicate. Nu este foarte dificil de facut diferenta intre aceste temeri si anxietatile fazei oedipale unde anxietatea de castrae apare sub forma temerii de a fi ucis sau mutilat de un adversar superior. Este mai greu de facut diferenta atunci cand 1. anxietatile oedipale sunt exprimate prin simboluri preoedipale si 2. cand pacientul regreseaza la un nivel preoedipal pentru a scapa de teama de castrare. Totusi, in ambele situatii, mai devreme sau mai tarziu apar macar indicii referioare la situatia triangulara , la sursa pericolului (adversar) sau la natura pericolului (pedeapsa).
In cazul temerilor in fata intruziunii narcisismului arhaic ce ameninta coeziunea selfului, terapeutul poate avea impresia ca, pe masura ce terapia avanseaza, pacientul exprima anxietatea si temerile din ce in ce mai vag. Acesta poate vorbi despre vagi presiuni psihice, despre tensiune, despre teama de a nu pierde controlul, etc. In schimb, In cazul temerilor in fata castrarii elaborarile sunt din ce in ce mai specifice in jurul ideii de pericol, de competitie.
Relatii ce pot exista intre str falic-oedipale si cele narcisice :
1. In care una dintre cele doua predomina clar.
2. In care fixatia narcisica coexista cu cea legata de str. Falic-oedipiene.
3. In care o tulburare narcisica manifesta ascunde un conflict oedipal.
4. In care un conflict oedipal manifest ascunde o tulburare narcisica.
Acting out-ul si problema activismului terapeutic
Una dintre cele mai importante rezistente intalnite in terapie ca urmare a mobilizarii selfului grandios reprimat este abaterea lui de la transferul oglinda la acting out-ul asocial. Kohut spune ca mare parte din manifestarea comportamentului delicvent la personalitatile narcisice nu se datoreaza nici unui defect al supraeului nici slabiciunii eului in fata impulsurilor ci izbucnirii unor aspecte reprimate ale selfului grandios.
In analiza tulb narcisice, aparitia acting out-ului in detrimentul formarii de simptome are loc din cauza ca procesul terapeutic aduce doua mari schimbari importante echilibrului preterapeutic:
1. Suprainvestirea selfului grandios
2. Slabirea unor mecanisme de aparare specifice care inainte preveneau patrunderea impulsurilor selfului grandios in realitatea eului.
Totusi, factorul determinant pentru aparitia acting out-ului este insusi narcisismul organizarii mentale implicat in episodul de izbucnire brusca a selfului grandios. Cu alte cuvinte, ceea ce pare a fi o actiune aloplastica, care inlocuieste, in relaitate este o actiune cumva originara, a unui stadiu psihic developmental in care lumea externa este inca inzestrata cu libido narcisic. Acest lucru inseamna ca lumea interna a pacientului inca nu permite distinctia intre actiune si gand.
In acest context apare intrebarea daca terapeutul ar trebui sa intervina si daca da unde si in ce mod in activitatile pacientului. In cazul in care pacientul poate deveni un pericol pentru el sau cei din jur este bine ca terapeutul sa intervina insa interventiile lui sa nu contina interpretari de urgenta ci sa fie simple si sa conduca pacientul spre ideea de a nu mai pune in act si de a nu se mai hazarda. Asemenea interventii ar fi necesare mai ales in cazul pacientilor borderline. In cazul acting out-ului isteric, care este un mod de exprimare infantil, analistul trebuie sa reactioneze diferit, cumva mai psihanalitic, sa canalizeze dorintele inconstiente incestuoaes si conflictele legate de ele spre o confruntare cu procesele secundare ale eului -practic sa incurajeze formarea si verbalizarea fantasmelor in sedintele de terapie prin intermediul asociatiilor libere. Pe langa toate acestea actiunile pacientului au totusi nevoie de interpertari care au rolul de a ajuta pacientul sa isi aminteasca evenimente importante din copilarie legate de acting out si de a-i oferi mai mult control in situatii asemenatoare viitoare.
Miscarile transferentiale au loc in general dinspre formele arhaice (fuziunea) spre cele mai avansate (T. Oglinda). In anumite cazuri insa se poate produce o inversare temporara la inceputul analizei sau mai traziu in analiza (dl I a adus jurnalele lui din copilarie si i le-a citit analistului intr-o sedinta. Analistul l-ascultat cu interes dar nu a fost entuziasmat asa cum se astepta pacientul considerand ca jurnalele au constituit o interpunere intre el si pacient. Pacientul a fost dezamagit de reactia terapeutului si a dovedit-o intr-un vis ulterior. In prima parte a visului prinsese un peste mare, i-l aratase mandru tatalui iar tatal fusese critic. In a doua parte il vazuse pe Isus pe cruce cum lesina brusc, cum muschii i se relaxeaza si moare).
Kohut vorbeste apoi despre activismul terapeutic in cazul delicventei juvenile. Aichhorn spunea ca delicventul este incapabil sa formeze relatii de obiect. El se poate atasa de terapeut atata timp cat acesta ii ofera o replica glorioasa a delicventei eului si a eului ideal. Kohut spune ca ,din contra, capacitatea unui delicvent de a se atasa de analist indica faptul ca un imago parental idealizat si dorinta de transfer idealizant au existat insa au fost ascunse sau refuzate. Presupunand ca fixatia delicventului este la nivelul imagoului parental idealizat si a transferului specific lui, in jurul dorintei catre ob idealizat se afla unele straturi ale personalitatii care nu numai ca neaga aceasta dorinta dar il determina pe delicvent sa isi proclame dispretul pentru orice urma de valoare sau ideal -adica exista o suprainvestire defensiva a selfului grandios aparuta probabil in urma dezamagirii legate de ob idealizat sau a pierderii lui. Etalarea omnipotenta a unor activitati delicvente si a mandriei in a manipula au ca scop mentinerea defenselor impotriva recunoasterii dorintei pentru ob.idealizat pierdut. Daca terapeutul se ofera pacientului ca obiect ideal dpdv al valorilor nu va putea fi acceptat. Daca in schimb se ofera ca imagine oglinda este posibila mobilizarea unei investiri idealizante catre un self-obiect fara a deranja/ataca apararile selfului grandios. Odata legatura formata se poate face gradual trecerea de la omnipotenta selfului grandios la omnipotenta plina de ardoare a unui obiect idealizat.
Vorbim in continuare despre rolul terapeutului de asa zis ‘lider’ vis-a-vis de pacientul sau. Daca terapeutul isi asuma activ rolul de profet, de salvator, incurajeaza rezolvarea conflictelor pacientului prin identificari grosiere si impiedica integrarea graduala a str psihologice sau formarea de alte str noi. Daca terapeutul nu se aseaza pe acesta pozitie, terapia permite ca transferul sa apara spontan iar str psihice mobilizate sub diverse forme (proiectate de ex) sa fie transformate si reintegrate gradual (transmuting internalization). Identificarile grosiere pot fi observate la inceputul curei psi sau la finalul ei in relatie cu ultimele izbucniri ale transferului narcisic. Daca vorbim de cele care apar in prima parte a curei psihanalitice ele pot fi totusi un semn favorabil daca nu apar imediat ci dupa o perioada de lucru cu rezistentele.Daca vorbim de identificarile care apar la finalul terapiei, in cazul lor terapeutul nu ar trbui sa se alarmeze pentru ca ele fac parte din procesul terapeutic ( ex. Mr.I spre finalul analizei alterna intre griji ipohondre in legatura cu suficienta si stabilitatea dezvoltarii lui si o senzatie de incredere in fortele proprii. In acest sens are un vis in care la o examinare radiologica se descopera ca terapeutul locuieste inauntrul lui. Acest vis pune in evidenta nevoia de a-i fi sprijinita inca str .psihica prin intermediul internalizarilor ( incorporari orale si /sau anale).
Scopurile procesului terapeutic vis-a-vis de selful grandios activat
In lucrul cu personalitatile narcisice pe masura ce se produce integrarea graduala a grandiozitatii si exhibitionismului selfului grandios intalnim frcevent un stadiu in care pare ca s-a instalat dominarea eului si a realitatii. La o privire mai atenta se observa ca acest lucru este superficial si ca de fapt nu s-a produs o schimbare structurala.( Ex. Dl J, barbat de 30 de ani, in prima faza a analizei are vise in care grandiozitatea sa este exprimata in termeni de Superman, de a zbura. Dupa interventia analistului in ceea ce priveste grandiozitatea sa visele se modifica, nu mai zboara ,acum merge. Pentru ca grandiozitatea se facea inca simtita chiar daca nu mai era exprimata clar, terapeutul isi exprima rezervele in legatura cu mersul din vis. In final pacientul recunoaste ca desi pare ca merge si toti in vis il percep ca mergand, picioarele lui de fapt nu ating solul.)
O alta situatie care pune in evidenta acest stadiu este aparitia viselor color. Visele color semnifica intruziunea in eu unui material psihic nemodificat, eu care este incapabil de a-l integra complet. De asemenea ejacularea precoce, un simptom des intalnit in tulburarile narcisice, se datoreaza unui defect in structura psihica de baza ce controleaza impulsurile. Acest defect este urmarea lipsei experientelor structurante de frustrare optima din tp perioadei preoedipale. Cu alte cuvinte nu a fost posibila dezinvestirea graduala a ob preoedipale si in consecinta capacitatea copilului de desexualizare si neutralizare a impulsurilor si dorintelor a ramas incompleta. Procesul terapeutic in aceste cazuri implementeaza si apoi completeaza internalizarea insuficienta, genereaza predominanta proc. secundare si in consecinta determina scaderea tendintei de sexualizare a materialului psihic nonsexual. Adultii care poseda aceste functii, de neutralizare si elaborare a impulsurilor, le pot suspenda temporar pentru ca au siguranta ca le pot recastiga ,si se pot astfel bucura spre exemplu de somn si orgasm. Celor a caror str psihica este fragila, nesigura tinde sa le fie teama sa dezinvesteasca procesele secundare si pot avea adesea dificultati, de ex ,in a adormi, iar aria lor sexuala poate fi perturbata in nenumarate feluri.
Pana spre finalul terapiei selful grandios va fi integrat gradual in str eului. Concomitent, formele arhaice ale selfului grandiose, mobilizate de proc therapeutic, sunt inlocuite de un transfer oglinda in sensul restrains in care figura analistului se contureaza din ce in ce mai clar ca fiind separata de cea a pacientului. Uneori la finalul terapiei transferul oglinda dispare cu desavarsire iar analistul poate deveni 1. O figura idealizata narcisic ( in transferul idealizant) 2. Un obiect al iubirii catre care pacientul indreapta narcisismul neutralizat sub forma exhibitionismului inhibat, a stimei de sine crescuta, si a supraestimarii ob iubit (acompaniamente narcisice normale ale iubirii incestuos-infantile si mature).
Daca in final transferul oglinda este inlocuit de un transfer idealizant stabil putem presupune ca o parte din investirea narcisica a fost deviata dinspre selful grandios spre imagoul parental idealizat. O parte a investirii narcisice devine astfel disponibila pentru intarirea idealizarii din supraeu. Aceste rezultate ale lucrului cu transferul oglinda sunt totusi secundare. La fel cum scopul principal in lucrul cu transferul idealizant este intarirea structurii psihice bazale care se ocupa cu neutralizarea si achizitia respectiv sintarirea idealurilor, la fel si scopul principal al lucrului cu transferul oglinda este transformarea selfului grandios, transformare care se materializeaza intr-un ego mai puternic, mai adaptat si o stima de sine mai buna.
H.Kohut- Analiza Sinelui
