Motto
All of us ,from the cradle to the grave ,are happiest when life is organised as a series of excursions, long or short, from the secure base provided by our attachment figures. (Bowlby 1988)
Aceste cateva cuvinte imi pare ca rezuma foarte bine ideea de relatie si implicatiile ei in viata fiecaruia dintre noi. Consider ca noi toti suntem initial o experienta a doi oameni impreuna, din care ne materializam. Dupa ce ne nastem, si poate chiar inainte de asta, incep experientele noastre impreuna cu altii, experiente care ne modeleaza si care ne influenteaza de-a lungul vietii. Ne nastem dintr-o relatie si numai in relatie cu altii putem supravietui si ne putem dezvolta.
Pornind de la inceputuri, teoria lui Freud despre psihicul uman fost una dintre reperele intelectuale ale sec XX. Plecand de la studiul isteriei, mai intai cu ajutorul hipnozei si apoi prin metoda asociatiilor libere, el si-a indreptat atentia catre dinamica inconstienta a mintii umane. Teoria psihanalitica clasica plaseaza continuturile mentale cumva inafara experientei intersubiective si inaintea acesteia, pune accentul pe ceea ce este innascut si traseaza ca principala sarcina a dezvoltarii prelucrarea conflictelor/tensiunilor pulsionale. Urmarind teoria clasica psihanalitica, dar nefiind in acord cu ea, J.Bowlby incearca sa dezvolte o teorie a atasamentului care sa puna accentul pe relatiile timpurii ale copiilor cu parintii lor si care sa explice de ce acestea au un asa impact mare si de durata asupra dezvoltarii personalitatii. Spre deosebire de teoria clasica, acum functionarea mentala este inteleasa doar in contextul schimburilor interpersonale. Oamenii nu au evoluat mai intai si abia apoi au intrat intr-o interactiune sociala ci mintea umana, ca si natura si origini, este un produs social. Din primele momente de viata bebelusul este intr-o continua interactiune cu ceilalti iar experientele lui se construiesc pe baza acestei interactiuni. Cercetarile timpurii ale lui Bowlby demonstreaza ca proximitatea figurii de ingrijire confera copilului calm si liniste iar separarea de aceasta ii provoaca suferinta psihica. Se stie ca adultii experimenteaza dorul, retragerea, nefericirea, disperarea insa Bowlby demonstreaza ca si copiii, separati de figura de ingrijire, au sentimente asemanatoare. Mai mult, separarea pe termen lung poate avea efecte dezastruoase in copilarie si adolescenta(delicventa) sau la maturitate( diverse boli psihice). Prin separare deci este distrusa o legatura fundamentala intre copil si persoana care il ingrijeste, este distrusa legatura formatoare ce insumeaza protectia si ingrijirea psihica si morala. Copilul are nevoie sa mentina o proximitate fizica si emotionala fata de persoana care il ingrijeste, are nevoie sa folosesca aceasta figura ca baza de siguranta de la care sa porneasca in explorarea mediului si a experientelor si la care sa se intoarca atunci cand se simte amenintat. Aceste comportamente innascute alcatuiesc un sistem de atasament, sistem care, ca si reproducerea de exemplu, este o componenta a programarii genetice umane.
Cum a ajuns Bowlby la aceste constructii, pe ce si-a bazat teoria?
A avut la dispozitie doua seturi de teorii pe care, dupa parerea mea, a reusit sa le imbine genial. Pe de o parte a fost psihanliza si pe de alta etiologia. Modelul psihanalitic al legaturii mama-copil provenea din doua teorii : cea a instinctelor si cea a relatiilor de obiect. Teoria instinctelor, formulata de Freud, spunea ca legatura dintre mama si copil este data de libidou (energia psihica) si ca nou-nascutul se afla intr-o stare in care narcisismul primar guverneaza si in care nevoia de a se hrani si de a suge la sanul mamei sunt o expresie a sexualitatii infantile. In acest sens mama reprezinta mijlocul prin care este sau nu descarcata aceasta energie. Daca mama este absenta tensiunea creste din cauza libidoului nedescarcat iar copilul simte anxietate. Mai tarziu, in `Inhibitie, Simptom, Angoasa`, Freud isi schimba punctul de vedere asupra aparitiei anxietatii si trece de la teoria tensiunilor interne si a libidoului nedescarcat la dezvoltarea notiunii de anxietate semnal. Acest lucru inseamna ca anxietetea este resimtita de copil ori de cate ori apare amenintarea de a fi separarat de obiectul iubirii. Acesta iubire are insa la baza tot satisfacerea nevoilor fiziologice, mama fiind iubita pentru ca satisface, fara intarziere, toate nevoile copilului. Si totusi, spre deosebire de teoria pulsiunilor unde pericolul era reprezentat de cresterea tensiunii interne acum pericolul il reprezinta absenta mamei. Aceasta a doua viziune face posibila trecerea spre teoria relatiilor de obiect. Melanie Klein vedea copilul legat de la nastere de mama si de san atat psihic cat si fiziologic. Sanul care hraneste si satisface este prototipul obiectului bun. Obiectul rau insumeaza atat sanul absent, sau care nu satisface, cat si reactiile bebelusului la aceste situatii, reactii proiectate asupra sanului.
Aceste teorii insa au fost considerate de Bowlby ca fiind insuficiente. El credea ca atasamentul dintre mama si copil inseamna mai mult decat un instinct derivat din nevoia de a fi hranit sau din sexualitatea infantila si ca nevoia copilului de proximitate si iubire din partea mamei este la fel de importanta si presanta ca si nevoia de hrana. Spuneam ca a vut la dispozitie doua teorii. Despre prima am vorbit. A doua este etiologia. Citind scrierile lui Lorenz din 1952 in legatura cu bobocii de gasca care isi urmeaza mama si care dezvolta ‘anxietate’ la separarea de ea chiar daca aceasta nu ii hraneste in mod direct, si luand in considerare si alte scrieri in domeniu, Bowlby merge in alta directie fata de metapsihologia psihanalaitica. Considera ca pericolul intern isi are sursa intr-o amenintare externa si in acest sens scopul biologic al sistemului de atasament este protectia in fata pradatorilor. Pentru a supravietui copilul are nevoie sa stea aproape de persoana care il ingrijeste si sa poate semnala separarea in cazul in care este amenintat. Mai mult, atasamentele fata de alte persoane sunt pivotul in jurul caruia se invarte viata unei persoane nu numai la varste foarte mici ci si de-a lungul adolescentei, in anii de maturitate pana la batranete.
Ce este teoria atasamentului?
Dintre toate definitiile cea a lui J. Holmes imi pare mai aproape de mine. El spune ca teoria atasamentului este o teorie spatiala – ‘cand sunt aproape de cei pe care ii iubesc ma simt bine, cand sunt departe ma simt singur, anxios si trist’. Atasamentul inseamna privire, ascultare si atingere ( holding). Cand sunt privit ma simt vazut, cand sunt auzit ma simt ascultat, cand sunt atins ma simt protejat. In acest fel ma simt relaxat si in siguranta si ma pot concentra pe explorare. O alta caracteristica importanta, introdusa de M. Ainsworth, este ca sistemul de atasament este maleabil, diversele comportamente de atasament depinzand de modul de interactiune al copiilor cu cei care ii ingrijesc. Tiparele de comunicare reprezinta, deci ,cheia sigurantei sau a nesigurantei copilului. Mai mult decat atat, Ainsworth nu se concentreaza doar pe ideea de proximite a copilulul fata de mama lui si pe modul de comunicare cu ea, ci ia in considerare ca fiind foarte importanta si influenta asteptarilor copilului in raport cu mama lui, asteptari care in final se organizeaza in harti mentale sau, asa cum le-a numit Bowlby, in modele interne de lucru. Pe de alta parte o relatie de atasament mai poate fi definite prin prezenta a trei trasaturi cheie : mentinerea proximitatii fata de o figura preferata, ideea de baza de siguranta si protestul fata de separare.
1.Apropo de proximitatea fata de o figura preferata, vreau sa precizez ca, desi teoria atasamentului acorda mamei primatul de principal ingrijitor, si tatal poate fi in acest rol daca se intampla ca el sa fie cel care ofera ingrijirile. Ideea este ca teoria atasamentului propune o ‘psihologie in doi’ in care accentul este pus pe diada copil-ingrijitor si mai putin pe rolurile diferite pe care la au mama si tatal. Al trei-lea este introdus in lumea bebelusului prin intermediul separatiei si pierderii. Copilul este confruntat de la un moment dat cu faptul ca figura lui de atasament are si alte puncte de interes : un partener sexual, un servici, sau alte rude cu care interactioneaza. In acest fel apare situatia oedipala si, apropo de pierdere, copilul invata ca figura de atasament nu este in totalitate a lui ci trebuie impartita cu altii. Aceasta capacitate de separare de figura de atasament este exersata de noi toti pe tot parcursul vietii incepand cu separarea de mama, traversand adolescenta, ajungand la perioada adulta- la atasamentul de proprii copii si separarea de ei cand acestia cresc, si pana la batranete cand, apropierea mortii celor dragi, ca si a propriei morti, ne fac sa reconsideram inca o data atasamentul vis a-vis de ceilalti si de viata insasi.
2.A doua trasatura a unei relatii de atasament este ideea de baza de siguranta. M. Ainsworth foloseste acest termen pentru a descrie mediul creat de catre figura de atasament pentru persoana ‘atasata’, acel ‘stiut’ care permite curiozitatea si explorarea. In situatii de pericol ne agatam de figurile noastre de atasamet. Dupa ce pericolul trece, putem lucra, ne putem relaxa, insa doar daca avem siguranta ca figura de atasament este acolo in cazul in care avem dinnou nevoie de ea. In esenta, a reprezenta o baza de siguranta inseamna a fi disponibil, a fi gata de a raspunde solicitarii prin incurajare si /sau ajutor insa de a interveni activ doar atunci cand este in mod evident necesar. In mare parte a timpului deci, rolul bazei este unul de asteptare insa, evident, este unul vital.
3. A treia trasatura a relatiei de atasament este protestul legat de separare. Cea mai buna metoda de a ne da seama de existenta unei legaturi de atasament este sa observam raspunsul la separare. Omul, asemeni animalelor, reactioneaza prin frica la anumite situatii si nu din motiv ca acele situatii prezinta un mare risc de a produce durere sau pericol ci din motiv ca ele semnaleaza o crestere a acelui risc. Amenintarile cu abandonul nu numai ca dau nastere unei anxietati intense dar produc totodata furie, protest. Bowlby spune ca protestul este primul raspuns la separarea copilului de persoana care il ingrijeste si acest protest poate lua multe forme : planset, tipat, strigat, lovit, muscat,etc, si are rolul de a determina figura de atasament sa renunte la amenintare.
Dezvoltarea sistemului de atasament
Calitatea raspunsului persoanei care ingrijeste copilul la afectele acestuia este extrem de importanta in determinarea naturii strategiei de atasament predominanta -de siguranta sau de nesiguranta. Dezvoltarea psihica si neurologica a copilului se sprijina pe responsivitatea armonizata a figurilor de ingrijire. Creierul copilului nu este doar afectat de aceste interactiuni ci dezvoltarea lui are nevoie efectiv de interactiuni creier/creier si apare in contextul unei relatii pozitive. Atunci cand copilul iese din pantecul mamei creierul sau este cel mai putin diferentiat dintre toate organele corpului. Asigurarea dezvoltarii creierului depinde in mare parte de cum `maturizarea programata genetic a sistemului nervos` este modelata de experienta interpersonala. Ceea ce se inregistreaza la nivel mental si corporal ca `experienta` corespunde la nivel neuronal cu modele de activare sau declansare a celulelor cerebrale . Aceste tipare de declansare neuronala stabilesc conexiuni sinaptice in creier, conexiuni care determina natura structurii si functionarii sale. Arhitectura creierului este asociativa –cand stimulii primiti (ex. vocea mamei, o mangaiere) produc activitate in creierul bebelusului , acei neuroni care se declanseaza sincronizat se conecteaza si stabilesc o retea neuronala care asociaza oricare sau toti acesti stimuli materni cu un sentiment de siguranta. In acest mod experienta formeaza circuitele creierului. Creierele tinere sunt construite sa invete de la cele mai batrane si relatiile de atasament reprezinta cadrul in care debuteaza cea mai mare partea a acestei cunoasteri . Astfel, conexiunile relationale devin conexiuni neuronale care influenteaza la randul lor responsivitatea sinelui la experiente noi.
In cazul atasamentului securizant, deci, raspunsurile persoanei care ingrijeste ajuta atat la alinarea distresului copilului cat si la amplificarea emotiilor pozitive. Copilul traieste relatia de atasament ca un context in care afectele pot fi reglate eficient. Asa incat, ceea ce se inregisteraza la nivel intern este un sentiment visceral ca apropierea de altii poate fi o sursa de alinare, confort si placere. De asemenea se inregistreaza sentimentul ca sinele este bun, iubit si acceptat.
Atunci cand semnalele emotionale ale copilului evoca raspunsuri neacordate din partea persoanei de ingrijire, ce descurajeaza cautarea proximitatii sau autonomia, strategia de atasament se va modifica. Absenta conexiunilor relationale despre care vorbeam mai sus poate impiedica dezvoltarea conexiunilor neuronale limitand abilitatea copilului de a-si simti propriile emotii. Copilul va dezvolta o strategie secundara de atasament care reflecta ori o dezactivare ori o hiperactivare a sistemului comportamental de atasament cu scopul de a se adapta anumitor vulnerabilitati ale persoanei de ingrijire.
Cum spuneam, strategiile de atasament sunt adoptate in copilarie. M Ainsworth si colaboratorii au studiat aceste strategii intr-un scenariu de laborator numit `Situatia straina`. Aceasta situatie implica separarea unui copil de ingrijitorul sau separare ce implica trei strategii de comportament, plus o a patra, descoperita mai tarziu de M. Main. 1. Copii siguri se apropie de ingrijitor atunci cand acesta se intoarce, apoi se simt linistiti si se intorc la joaca. 2. Comportamentul evitant este observat la copii care au parut mai putin anxiosi in timpul separarii si care au ripostat cand ingrijitorul s-a intors. Acesti copii nu au aratat o preferinta pentru ingrijitor versus un strain. 3. Comportamentul ambivalent a fost observat la copiii care au manifestat o mare suferinta legata de separare, iar la intoarcerea ingrijitorului au exprimat furie, tensiune si tendinta de a se agata. 4. M Main, la douazeci de ani dupa Situatia straina, descopera un al patrulea grup de copii pe care il numeste dezorganizat. Acesti copii au manifestat raspunsuri bizare la reunirea cu ingrijitorul- au inghetat pe loc, s-au prabusit la podea, au cazut intr-o stare de stupefactie sau de transa,etc. ,deci nu au avut nici o strategie coerenta pentru a face fata experientei legate de separare.
Aceste tipare odata formate pot persista. Insa, daca parintele isi trateaza copilul intr-un mod diferit, tiparul se schimba in consecinta. Mai mult, stabilitatea tiparului nu poate fi atribuita temperamentului innascut al copilului ,cu toate acestea insa, pe masura ce el creste tiparul devine treptat o caracteristica a copilului insusi. Adica el tinde sa il impuna asupra unor noi relatii -cu un partener, cu un profesor sau cu terapeutul. Interactiunea copilului cu persoanele care il ingrijesc conduce la cunoasterea relatiilor interpersonale adica la formarea unui model intern de lucru bazat pe notiunea de cat de accesibil sau inaccesibil este fiecare in ochii figurilor lui de atasament. Bazate pe aceste constatari apar apoi previziunile acelei persoane despre cat de accesibile vor fi, la nevoie, figurile sale de atasament. Aceste modele de lucru interne sunt predispuse, insa, la modificare in urma unor noi experiente (ex. terapia). Deci ele nu doar modeleaza interactiunile ci pot fi modelate de catre acestea.
In consecinta, daca relatia de atasament functioneaza bine, ea este caracterizata de bucurie si de un sentiment de siguranta. Daca relatia este amenintata, apar gelozia, anxietatea si furia. Daca relatia se distruge, apar durerea si depresia. In perioada primilor ani din viata exprimarea emotionala si receptarea acesteia este singurul mijloc de comunicare cu cei din jur. Mai mult, consider ca nu exista comunicari mai importante pe tot parcursul vietii decat cele emotionale. Nici o informatie nu este mai vitala pentru constituirea si reconstituirea modelelor noastre interne de lucru decat informatiile legate de modul in care ne simtim in relatie cu celalalt.
