Despre natura procesului psihanalitic

                       Daca ne oprim asupra naturii procesului psihanalitic trebuie sa luam in considerare doua aspecte opuse si aparent ireconciliabile. Primul ar fi cel in care procesul psihanalitic se naste spontan din situatia analitica in care se afla pacientul si terapeutul. Celalalt aspect descrie procesul ca un artificiu nascut din conditiile riguroase in care se desfasoara analiza si la care pacientul trebuie sa se adapteze. Descrise in acest fel, ambele pozitii par extreme si exagerate. Cand se sustine ca procesul analitic este natural, orice tip de artificiu este negat si se considera ca transferul este un proces spontan (ca noi toti avem o tendinta naturala de a repeta in prezent vechile modele ale trecutului nostru infantil). Este ignorat in acest fel faptul ca orice proces in care intervine mana omului nu este natural. Pe de alta parte, cand se sustine ca procesul analitic este un produs artificial se pleaca de la ideea ca relatia, pe care cadrul analitic o impune terapeutului si pacientului, este excesiv de rigida si ca ii lipseste spontaneitatea, adica procesul analitic isi croieste drum de–a lungul unor cai atat de putin strabatute incat are clar o marca de artificial. Totusi, daca relatia/situatia celor doi in cabinet si-ar urma cursul natural, daca trecutul s-ar repeta fara schimbari, nu ar mai exista nici un proces pe care sa-l putem numi terapeutic. Putem spune, dintr-o pozitie mai putin extrema, ca unii autori sustin ca procesul analitic este NATURAL prin aceea ca el cauta sa puna in miscare cresterea mentala oprita de boala si toata treaba noastra consta in a indeparta obstacolele. Alti autori sustin ca procesul analitic este prin definitie CREATIV si ca analistul participa activ, conduce pe cai noi, deschide drum. Argumentele sunt multe pentru fiecare dintre cele doua pozitii in care ne putem situa la un moment dat. Si, ca in orice tema controversata, ne putem intoarce catre scrierile lui Freud care spunea ca “transferul creeaza o zona intermediara intre boala si viata in care trecerea de la una la cealata devine posibila.“ Toti analistii admit ca analiza este un proces de crestere si totodata o experienta creativa asa incat cred ca esenta procesului psihanalitic consta in indepartarea obstacolelor astfel incat pacientul sa poata merge pe drumul lui. Acest lucru nu inseamna insa ca terapeutul nu este creativ in munca lui, ba dimpotriva, el trebuie sa aiba capacitatea de a-i oferi pacientului instrumentele necesare pentru ca el sa se orienteze singur si sa devina el insusi. Analistul este creativ mai mult prin ceea ce descopera decat prin ceea ce creeaza. Dupa cum spune Loewald, a da nevrozei de transfer un nou sens nu inseamna a inventa un nou sens, cum nici simpla dezvaluirie a unui sens arhaic nu este suficienta pentru pacient. Si atunci, sensul este creeat prin interactiunea dintre pacient si analist, cu noi tensiuni aflate in dinamica care genereaza noi motivatii autonome si sanatoase. Procesul analitic insa, inainte de a creea, trebuie sa recupereze semnificatiile pierdute. (dupa Fundamentele tehnicii psihanalitice H.E)