Toţi suntem trişti uneori, toţi avem momente depresive, dar aceste momente marcate de depresie sunt trecătoare si revenim în scurt timp la activităţile cotidiene obişnuite. Spre deosebire de aceasta depresie cotidiană, care este trecătoare, are o intensitate scăzută şi în cele mai multe cazuri este declanşată de anumiţi factori stresori, depresia clinică se caracterizează în primul rând printr-o durată şi o intensitate mai mare, printr-o stare care interferează negativ cu activităţile sociale ale individului de orice natura ar fi ele (in cazurile severe de depresie, persoana respectiva se poate confrunta cu incapacitatea de a comunica, de a efectua activitati de rutina si poate avea ganduri suicidare, cazuri in care consultul unui specialist si urmarea unui tratament sunt esentiale). Depresia este inclusă în tulburări afective de dispoziţie, şi este denumită tulburare depresiva majora (sau tulburare unipolara). În acest context depresia, sau tulburarea depresivă, se caracterizează prin apariţia unuia sau mai multor episoade depresive majore.
Anumiti factori cresc riscul de depresie. Daca o persoana are o ruda de gradul intai, cum ar fi tatal sau mama, cu depresie, riscul de aparitie a acesteia la persoana respectiva este mai mare. Daca a existat in trecut un episod depresiv, probabilitatea de reaparitie a depresiei creste cu fiecare nou episod.
Persoana care are depresie se poate simti trista sau nu mai poate simti placere in aproape nimic din ceea ce face, lucururile care inainte ii provocau placere acum nu mai prezinta interes, se poate simti lipsita de vlaga, de energie, plange usor, in alte situatii poate fi irascibila. Adeseori simptomele depresiei pot fi subtile la inceput.
Conform DSM-IV criteriile de diagnostic ale unui episod depresiv major sunt cinci sau mai multe dintre urmatoarele simptome prezente in cursul aceleiasi perioade de doua saptamani si care reprezinta o modificare fata de nivelul anterior de functionare:
1) dispozitie depresiva (aceasta se refera la sentimentul de tristete marcanta,de gol interior) in cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi.
2) anhedonie (diminuare marcata a interesului pentru toate sau aproape toate activitatile)
3) pierdere semnificativa in greutate sau castig ponderal fara legatura cu o anume dieta sau scadere/crestere a apetitului aproape infiecare zi;
4) insomnie sau hipersomnie ;
5) agitatie sau lentoare psihomotorie ;
6) fatigabilitate (epuizare) sau lipsa energiei;
7) sentimente de inutilitate sau de culpa excesiva ori inadecvata ;
8) diminuare a capacitatii de gandire si de concentrare ;
9) ganduri recurente de moarte , o tentativa de suicid ori un plan anume pentru comiterea suicidului.
Teoria psihanalitica, in ceea ce priveste depresia, se construieste în jurul noţiunii de doliu, de pierdere, şi in jurul experienţelor traumatice din copilărie. S. Freud vorbeste despre depresie (melancolie) ca despre o reacţie faţă de pierderea unei persoane iubite (reala sau imaginara), acesta fiind un doliu care nu se poate realiza conform etapelor obişnuite în care obiectul pierdut este înlocuit treptat, este dezinvestit, eneregia respectiva fiind `folosita` în favoarea altor obiecte de interes sau de iubire. În cazul doliului normal, persoana ştie ce obiect a pierdut, plange are sentimente de tristete, sentimente care dupa o perioada incep sa se atenueze. In cazul doliului patologic pierderea este deseori inconştientă, reprimată, persoana respectiva stie ca sufera dar nu poate face legaturi cu obiectul suferintei sale. După ce Freud a conceptualizat Supraeul (ca instanta psihică care impune valorile, credinţele, morala unui individ -instanta derivata din rezolutia complexului Oedip care presupune internalizarea imaginilor parentale si interiorizarea interdictiei), a arătat că vinovăţia depresivului provine dintr-un conflict între Eu si Supraeu (individul devine extreme de critic cu sine însuşi). Pentru a se apăra de impulsuri, de derivate pulsionale inacceptabile venite din inconstient care tind spre descarcare neconditionata, Eul dezvoltă strategii (mecanisme de protecție) cum ar fi refulările (respingerea sau mentinerea in inconstient a acestor reprezentari), proiecțiile (expulzarea din sine si localizarea in altul sentimente, dorinte pe care subiectul si le rfuza),in general, adopta comportamente în contradicție cu impulsul inconștient sub presiunea exercitata de Supraeu, presiune care in cazul depresivului este foarte mare (Supraeu sever). Concluzia este că acest conflict intre instante se încheie negativ pentru Eu care ramane neajutorat in fata Supraeului ce acum `guverneaza`. Pentru Melanie Klein depresia ar fi un rest al ambiguităţii afective avute într-o perioadă de dezvoltăre a copilului, pe care ea o denumeşte poziţie depresivă. Bebelusul îşi consideră mama la inceput ca fiind o extensie a propiului lui corp, si nicidecum o persoana distincta. Astfel orice perturba mama (frustrari, nemultumiri legate de ea, orice dezechilibreaza functile de holding si handeling) la acest nivel sunt interiorizate si devin nemulţumiri ale copilului legate de sine . Mama este insa şi obiect bun, asigurator de hrana si protectie. Astfel apare ambivalenta, copilui interiorizand sentimente si bune si rele in acelasi timp in legatura cu aceeasi persoana. In concluzie depresivul este `jucat` inconstient de o agresivitate care s-ar vrea descarcata impotriva obiectului rau dar in fata careia el pune sentimente bune nutrite fata de acelasi obiect de data aceasta vazut ca bun, agresivitatea fiind refulata. Iar ceea ce iese la suprafata,ce percepem in legatura cu cu depresiv este aceasta lupta interioara dusa cu un cost prea mare de energie folosita pentru a mentine agresivitatea refulata.
