Blog

Einstein spunea ca`Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol.` Voi cum traiti?

Motto

All of us ,from the cradle to the grave ,are happiest when life is organised as a series of excursions, long or short, from the secure base provided by our attachment figures. (Bowlby 1988)

                      Aceste cateva cuvinte imi pare ca rezuma foarte bine ideea de relatie si implicatiile ei in viata fiecaruia dintre noi. Consider ca noi toti suntem initial o experienta a doi oameni impreuna, din care ne materializam. Dupa ce ne nastem, si poate chiar inainte de asta, incep experientele noastre impreuna cu altii, experiente care ne modeleaza si care ne influenteaza de-a lungul vietii. Ne nastem dintr-o relatie si numai in relatie cu altii putem supravietui si ne putem dezvolta.

Pornind de la inceputuri, teoria lui Freud despre psihicul uman fost una dintre reperele  intelectuale ale sec XX. Plecand de la studiul isteriei, mai intai cu ajutorul hipnozei si apoi prin metoda asociatiilor libere, el si-a indreptat atentia catre dinamica inconstienta a mintii umane. Teoria psihanalitica clasica plaseaza continuturile mentale cumva inafara experientei intersubiective si inaintea acesteia, pune accentul pe ceea ce este innascut si traseaza ca principala sarcina a dezvoltarii prelucrarea conflictelor/tensiunilor pulsionale. Urmarind teoria clasica psihanalitica, dar nefiind in acord cu ea, J.Bowlby incearca sa dezvolte o teorie a atasamentului care sa puna accentul pe relatiile timpurii ale copiilor cu parintii lor si care sa explice de ce acestea au un asa impact mare si de durata asupra dezvoltarii personalitatii. Spre deosebire de teoria clasica, acum functionarea mentala este inteleasa doar in contextul schimburilor interpersonale. Oamenii nu au evoluat mai intai si abia apoi au intrat intr-o interactiune sociala ci mintea umana, ca si natura si origini, este un produs social. Din primele momente de viata bebelusul este intr-o continua interactiune cu ceilalti iar experientele lui se construiesc pe baza acestei interactiuni. Cercetarile timpurii ale lui Bowlby demonstreaza ca proximitatea figurii de ingrijire confera copilului calm si liniste iar separarea de aceasta ii provoaca suferinta psihica. Se stie ca adultii experimenteaza dorul, retragerea, nefericirea, disperarea insa Bowlby demonstreaza ca si copiii, separati de figura de ingrijire, au sentimente asemanatoare. Mai mult, separarea pe termen lung poate avea efecte dezastruoase in copilarie si adolescenta(delicventa) sau la maturitate( diverse boli psihice). Prin separare deci este distrusa o legatura fundamentala intre copil si persoana care il ingrijeste, este distrusa legatura formatoare ce insumeaza protectia si ingrijirea psihica si morala. Copilul are nevoie sa mentina o proximitate fizica si emotionala fata de persoana care il ingrijeste, are nevoie sa folosesca aceasta figura ca baza de siguranta de la care sa porneasca in explorarea mediului si a experientelor si la care sa se intoarca atunci cand se simte amenintat. Aceste comportamente innascute alcatuiesc un sistem de atasament, sistem care, ca si  reproducerea de exemplu, este o componenta a programarii genetice umane.

Cum a ajuns Bowlby la aceste constructii, pe ce si-a bazat teoria?

A avut la dispozitie doua seturi de teorii pe care, dupa parerea mea, a reusit sa le imbine genial. Pe de o parte a fost psihanliza si pe de alta etiologia. Modelul psihanalitic al legaturii mama-copil provenea din doua teorii : cea a instinctelor si cea a relatiilor de obiect. Teoria instinctelor, formulata de Freud, spunea ca legatura dintre mama si copil este data de libidou (energia psihica) si ca nou-nascutul se afla intr-o stare in care narcisismul primar guverneaza si in care nevoia de a se hrani si de a suge la sanul mamei sunt o expresie a sexualitatii infantile. In acest sens mama reprezinta mijlocul prin care este sau nu descarcata aceasta energie. Daca mama este absenta tensiunea creste din cauza libidoului nedescarcat iar copilul simte anxietate. Mai tarziu, in `Inhibitie, Simptom, Angoasa`, Freud isi schimba punctul de vedere asupra aparitiei anxietatii si trece de la teoria tensiunilor interne si a libidoului nedescarcat la dezvoltarea notiunii de anxietate semnal. Acest lucru inseamna ca anxietetea este resimtita de copil ori de cate ori apare amenintarea de a fi separarat de obiectul iubirii. Acesta iubire are insa la baza tot satisfacerea nevoilor fiziologice, mama fiind iubita pentru ca satisface, fara intarziere, toate nevoile copilului. Si totusi, spre deosebire de teoria pulsiunilor unde pericolul era reprezentat de cresterea tensiunii interne acum pericolul il reprezinta absenta mamei. Aceasta a doua viziune face posibila trecerea spre teoria relatiilor de obiect. Melanie Klein vedea copilul legat de la nastere de mama si de san atat psihic cat si fiziologic. Sanul care hraneste si satisface este prototipul obiectului bun. Obiectul rau insumeaza atat sanul absent, sau care nu satisface, cat si reactiile bebelusului la aceste situatii, reactii proiectate asupra sanului.

Aceste teorii insa au fost considerate de Bowlby ca fiind insuficiente. El credea ca atasamentul dintre mama si copil inseamna mai mult decat un instinct derivat din nevoia de a fi hranit sau din sexualitatea infantila si ca nevoia copilului de proximitate si iubire din partea mamei este la fel de importanta si presanta ca si nevoia de hrana. Spuneam ca a vut la dispozitie doua teorii. Despre prima am vorbit. A doua este etiologia. Citind scrierile lui Lorenz din 1952 in legatura cu bobocii de gasca care isi urmeaza mama si care dezvolta ‘anxietate’ la separarea de ea chiar daca aceasta nu ii hraneste in mod direct, si luand in considerare si alte scrieri in domeniu, Bowlby merge in alta directie fata de metapsihologia psihanalaitica. Considera ca pericolul intern isi are sursa intr-o  amenintare externa si in acest sens scopul biologic al sistemului de atasament este protectia in fata pradatorilor. Pentru a supravietui copilul are nevoie sa stea aproape de persoana care il ingrijeste si sa poate semnala separarea in cazul in care este amenintat. Mai mult, atasamentele fata de alte persoane sunt pivotul in jurul caruia se invarte viata unei persoane nu numai la varste foarte mici ci si de-a lungul adolescentei, in anii de maturitate pana la batranete.

Ce este teoria atasamentului?

Dintre toate definitiile cea a lui J. Holmes imi pare mai aproape de mine. El spune ca teoria atasamentului este o teorie spatiala – ‘cand sunt aproape de cei pe care ii iubesc ma simt bine, cand sunt departe ma simt singur, anxios si trist’. Atasamentul inseamna privire, ascultare si atingere ( holding). Cand sunt privit ma simt vazut, cand sunt auzit ma simt ascultat, cand sunt atins ma simt protejat. In acest fel ma simt relaxat si in siguranta si ma pot concentra pe explorare. O alta caracteristica importanta, introdusa de M. Ainsworth, este ca sistemul de atasament este maleabil, diversele comportamente de atasament depinzand de modul de interactiune al copiilor cu cei care ii ingrijesc. Tiparele de comunicare reprezinta, deci ,cheia sigurantei sau a nesigurantei copilului. Mai mult decat atat, Ainsworth nu se concentreaza doar pe ideea de proximite a copilulul fata de mama lui si pe modul de comunicare cu ea, ci ia in considerare ca fiind foarte importanta si influenta asteptarilor copilului in raport cu mama lui, asteptari care in final se organizeaza in harti mentale sau, asa cum le-a numit Bowlby, in modele interne de lucru. Pe de alta parte o relatie de atasament mai poate fi definite prin prezenta a trei trasaturi cheie : mentinerea proximitatii fata de o figura preferata, ideea de baza de siguranta si protestul fata de separare.

1.Apropo de proximitatea fata de o figura preferata, vreau sa precizez ca, desi teoria atasamentului acorda mamei primatul de principal ingrijitor, si tatal poate fi in acest rol daca se intampla ca el sa fie cel care ofera ingrijirile. Ideea este ca teoria atasamentului propune o ‘psihologie in doi’ in care accentul este pus pe diada copil-ingrijitor si mai putin pe rolurile diferite pe care la au mama si tatal. Al trei-lea este introdus in lumea bebelusului prin intermediul separatiei si pierderii. Copilul este confruntat de la un moment dat cu faptul ca figura lui de atasament are si alte puncte de interes : un partener sexual, un servici, sau alte rude cu care interactioneaza. In acest fel apare situatia oedipala si, apropo de pierdere, copilul invata ca figura de atasament nu este in totalitate a lui ci trebuie impartita cu altii. Aceasta capacitate de separare de figura de atasament este exersata de noi toti pe tot parcursul vietii incepand cu separarea de mama, traversand adolescenta, ajungand la perioada adulta- la atasamentul de proprii copii si separarea de ei cand acestia cresc, si pana la batranete cand, apropierea mortii celor dragi, ca si a propriei morti, ne fac sa reconsideram inca o data atasamentul vis a-vis de ceilalti si de viata insasi.

2.A doua trasatura a unei relatii de atasament este ideea de baza de siguranta. M. Ainsworth foloseste acest termen pentru a descrie mediul creat de catre figura de atasament pentru persoana ‘atasata’, acel ‘stiut’ care permite curiozitatea si explorarea. In situatii de pericol ne agatam de figurile noastre de atasamet. Dupa ce pericolul trece, putem lucra, ne putem relaxa, insa doar daca avem siguranta ca figura de atasament este acolo in cazul in care avem dinnou nevoie de ea. In esenta, a reprezenta o baza de siguranta inseamna a fi disponibil, a fi gata de a raspunde solicitarii prin incurajare si /sau ajutor insa de a interveni activ doar atunci cand este in mod evident necesar. In mare parte a timpului deci, rolul bazei este unul de asteptare insa, evident, este unul vital.

3. A treia trasatura a relatiei de atasament este protestul legat de separare. Cea mai buna metoda de a ne da seama de existenta unei legaturi de atasament este sa observam raspunsul la separare. Omul, asemeni animalelor, reactioneaza prin frica la anumite situatii si nu din motiv ca acele situatii prezinta un mare risc de a produce durere sau pericol ci din motiv ca ele semnaleaza o crestere a acelui risc. Amenintarile cu abandonul nu numai ca dau nastere unei anxietati intense dar produc totodata furie, protest. Bowlby spune ca protestul este primul raspuns la separarea copilului de persoana care il ingrijeste si acest protest poate lua multe forme : planset, tipat, strigat, lovit, muscat,etc, si are rolul de a determina figura de atasament sa renunte la amenintare.

Dezvoltarea sistemului de atasament

Calitatea raspunsului persoanei care ingrijeste copilul la afectele acestuia este extrem de importanta in determinarea naturii strategiei de atasament predominanta -de siguranta sau de nesiguranta. Dezvoltarea psihica si neurologica a copilului se sprijina pe responsivitatea armonizata a figurilor de ingrijire. Creierul copilului nu este doar afectat de aceste interactiuni ci dezvoltarea lui are nevoie efectiv de interactiuni creier/creier si apare in contextul unei relatii pozitive. Atunci cand copilul iese din pantecul mamei creierul sau este cel mai putin diferentiat dintre toate organele corpului. Asigurarea dezvoltarii creierului depinde in mare parte de cum `maturizarea programata genetic a sistemului nervos` este modelata de experienta interpersonala. Ceea ce se inregistreaza la nivel mental si corporal ca `experienta` corespunde la nivel neuronal cu modele de activare sau declansare a celulelor cerebrale . Aceste tipare de declansare neuronala stabilesc conexiuni sinaptice in creier, conexiuni care determina natura structurii si functionarii sale. Arhitectura creierului este asociativa –cand stimulii primiti (ex. vocea mamei, o mangaiere) produc activitate in creierul bebelusului , acei neuroni care se declanseaza sincronizat se conecteaza si stabilesc o retea neuronala care asociaza oricare sau toti acesti stimuli materni cu un sentiment de siguranta. In acest mod experienta formeaza circuitele creierului. Creierele tinere sunt construite sa invete de la cele mai batrane si relatiile de atasament reprezinta cadrul in care debuteaza cea mai mare partea a acestei cunoasteri . Astfel, conexiunile relationale devin conexiuni neuronale care influenteaza la randul lor responsivitatea sinelui la experiente noi.

In cazul atasamentului securizant, deci, raspunsurile persoanei care ingrijeste ajuta atat la alinarea distresului copilului cat si la amplificarea emotiilor pozitive. Copilul traieste relatia de atasament ca un context in care afectele pot fi reglate eficient. Asa incat, ceea ce se inregisteraza la nivel intern este un sentiment visceral ca apropierea de altii poate fi o sursa de alinare, confort si placere. De asemenea se inregistreaza sentimentul ca sinele este bun, iubit si acceptat.

Atunci cand semnalele emotionale ale copilului evoca raspunsuri neacordate din partea persoanei de ingrijire, ce descurajeaza cautarea proximitatii sau autonomia, strategia de atasament se va modifica. Absenta conexiunilor relationale despre care vorbeam mai sus poate impiedica dezvoltarea conexiunilor neuronale limitand abilitatea copilului de a-si simti propriile emotii. Copilul va dezvolta o strategie secundara de atasament care reflecta ori o dezactivare ori o hiperactivare a sistemului comportamental de atasament cu scopul de a se adapta anumitor vulnerabilitati ale persoanei de ingrijire.

Cum spuneam, strategiile de atasament sunt adoptate in copilarie. M Ainsworth si colaboratorii au studiat aceste strategii intr-un scenariu de  laborator numit `Situatia straina`. Aceasta situatie implica separarea unui copil de ingrijitorul sau separare ce implica trei strategii de comportament, plus o a patra, descoperita mai tarziu de M. Main. 1. Copii siguri se apropie de ingrijitor atunci cand acesta se intoarce, apoi se simt linistiti si se intorc la joaca. 2. Comportamentul evitant este observat la copii care au parut mai putin anxiosi in timpul separarii si care au ripostat cand ingrijitorul s-a intors. Acesti copii nu au aratat o preferinta pentru ingrijitor versus un strain. 3. Comportamentul ambivalent a fost observat la copiii care au manifestat o mare suferinta legata de separare, iar la intoarcerea ingrijitorului au exprimat furie, tensiune si tendinta de a se agata. 4. M Main, la douazeci de ani dupa Situatia straina, descopera un al patrulea grup de copii pe care il numeste dezorganizat. Acesti copii au manifestat raspunsuri bizare la reunirea cu ingrijitorul- au inghetat pe loc, s-au prabusit la podea, au cazut intr-o stare de stupefactie sau de transa,etc. ,deci nu au avut nici o strategie coerenta pentru a face fata experientei legate de separare.

Aceste tipare odata formate pot persista. Insa, daca parintele isi trateaza copilul intr-un mod diferit, tiparul se schimba in consecinta. Mai mult, stabilitatea tiparului nu poate fi atribuita temperamentului innascut al copilului ,cu toate acestea insa, pe masura ce el creste tiparul devine treptat o caracteristica a copilului insusi. Adica el tinde sa il impuna asupra unor noi relatii -cu un partener, cu un profesor sau cu terapeutul. Interactiunea copilului cu persoanele care il ingrijesc conduce la cunoasterea relatiilor interpersonale adica la formarea unui model intern de lucru bazat pe notiunea de cat de accesibil sau inaccesibil este fiecare in ochii figurilor lui de atasament. Bazate pe aceste constatari apar apoi previziunile acelei persoane despre cat de accesibile vor fi, la nevoie, figurile sale de atasament. Aceste modele de lucru interne sunt predispuse, insa, la modificare in urma unor noi experiente (ex. terapia). Deci ele nu doar modeleaza interactiunile ci pot fi modelate de catre acestea.

In consecinta, daca relatia de atasament functioneaza bine, ea este caracterizata de bucurie si de un sentiment de siguranta. Daca relatia este amenintata, apar gelozia, anxietatea si furia. Daca relatia se distruge, apar durerea si depresia. In perioada primilor ani din viata exprimarea emotionala si receptarea acesteia este singurul mijloc de comunicare cu cei din jur. Mai mult, consider ca nu exista comunicari mai importante pe tot parcursul vietii decat cele emotionale. Nici o informatie nu este mai vitala pentru constituirea si reconstituirea modelelor noastre interne de lucru decat informatiile legate de modul in care ne simtim in relatie cu celalalt.

              Psihoterapia ne incurajeaza sa lucram cu minea si cu emotiile noastre acesta fiind absolut cel mai bun mod de a face, daca nu sa dispara, cel putin sa se atenueze confuzia si durerea. In loc sa ne lasam in voia evenimentelor intrebandu-ne cine ne-a facut rau si de ce, ar fi mai util sa realizam participarea noastra activa in toate acestea. Desigur, trebuie sa avem rabdare dandu-ne timp nelimitat de gandire si analiza.. E ca si cum toata viata am pus in miscare un mecanism,care de la o vreme, a capatat propria lui inertie. Se invarte repede, fara sa ne lase timp sa realizam cu adevarat ce ni se intampla, ce facem, ce spunem… Putem incetini insa acest mecanism reflectand asupra lui, asupra inertiei lui si asupra motivelor inertiei lui. Aceasta actiune, de incetinire a mecanismului, ne aduce intr-un stadiu intermediar, undeva intre a nu fi tot timpul prinsi si a nu fi intotdeauna capabili sa rezistam tentatiei inertiei. Ajungem in stadiul in care putem sa ne raportam clipa de clipa la ceea ce ni se intampla si asta sa constituie intreaga realitate.

                Existam sau traim?
Cred ca initial suntem un gand in mintea a doua persoane, suntem ideea de sens, de implinire, de continuitate …apoi suntem o experienta a lor impreuna din care ne materializam…si ajungem sa existam. Dupa ce ne nastem, si poate chiar inainte de asta, incep trairile noastre impreuna cu altii si experientele noastre cu noi insine …si ,pe langa a exista, de la o vreme putem invata sa traim.. Unii invata asta mai devreme, altii mai tarziu, altii niciodata…

Perioada indragostirii o putem asemana cu perioada intrauterina, perioada in care aveam tot ce ne doream si eram fericiti. La fel cum nenascutul se crede una cu mama si indragostitul traieste o stare de fuziune cu partenerul. Aceasta stare este insa dificil de mentiut. Indragostirea nu este facuta sa dureze, este trecatoare. Uneori se metamorfozeaza in iubire, alteori nu.

Uneori flacara noastra se stinge si… ramanem pe intuneric.

Cel caruia nu ii e frica de intuneric gaseste in asta ocazia de a-si odihni mintea si sufletul, stiind ca atunci cand va dori va deschide ochii si se va face lumina.

Altul va crede cu tarie ca mai sunt si altii cu el ii va vedea, le va vorbi, va fi bucuros ca nu e singur dupa care zarva din jur ar fi ata de mare incat se va retrage intr-un colt si va uita ca e acolo.

Altul, trezit in intuneric, se va simti atat de trist,de singur si fara sens, incat se va gandi ca socializarea ar fi un bun antidot. Va rade, va canta, se va simti euforic pentru ca, in final sa realizeze ca face toate astea tot…singur.

Altul, odata ramas in intuneric, s-ar speria atat de tare fara sa stie de ce incat ar avea impresia ca intunericul il strange, ca se sufoca, ca moare…S-ar trezi mai tarziu amortit…dar viu.

Altul poate s-ar gandi ca daca face ordine si reorganizeaza intunericul ar avea mai mult control si s-ar simti mai usurat. L-am gasi peste ani de zile implicat neobosit in aceeasi organizare a intunericului …pe intuneric.

Altul  s-ar privi ca prin vis pe sine insusi cum se zbate sa gaseasca o fereastra, o raza de lumina.

Altul s-ar trezi fata in fata cu propriul eu si, nestiind ce sa faca cu el, ar pastra distanta. E bine asa, nu e singur in intuneric- sunt doi.

Altul s-ar gandi ca daca incorporeaza intunericul evident va gasi lumina sau cel putin isi va imagina ca o gasete.

Altul probabil isi va imagina ca nu are ce cauta acolo, ca cineva este vinovat pentru intunericul care-l inconjoara si isi va ocupa timpul si mintea construind dovezi care sa-l ajute sa iasa la lumina.

Altul ar gasi intunericul in care se afla mult prea greu de suportat, ar simti ca este un semn de abandon si ar face tot ce poate sa trezeasca interesul celor de dincolo de intuneric.

Altul probabil ar cadea prada disperarii pentru ca, in intunericul si in singuratatea lui, nu ar avea prin ochii cui sa traiasca.

Bunele maniere dispar in intuneric. Bunele intentii la fel. Simturile noastre, asa cum ne folosim de ele zi de zi nu ne ajuta mai deloc. Ramanem fara ceilalti, ramanem cu cele mai mari temeri si cu gandurile de negandit.  Cu toate acestea, de multe ori, numai intunericul ne invata sa pretuim lumina.

In viata risipim ani iar la moarte cersim clipe… (N.Iorga)

Notiunea de self. Kohut a propus initial un self bipolar constituit din doua sisteme care sa intruchipeze perfectiunea narcisica: un sistem al ambitiilor si un sistem al idealurilor. Polul ambitiilor a fost  numit `self narcisic` iar polul idealurilor `imago parental idealizat`.

Atunci cand ambitiile si dorintele exhibitioniste ale copilului sunt frustrate sistematic se poate dezvolta fie un self fals, expansiv, caracterizat de grandiozitate fie un self ascuns care este de obicei descoperit in terpie in transfer –transferul oglinda- in care sunt mobilizate dorintele selfului grandios iar pacientul incearca sa foloseasca terapeutul pentru a-si indeplini aceste dorinte. Atunci cand deficitul vizeaza polul idealurilor se dezvolta un transfer idealizant in legatura cu terapeutul, terapeut care este asociat fantasmelor primitive de perfectiune parentala. Selful idealizat si selful grandios apar simultan in procesul de dezvoltare.

Cum spuneam, transferul oglinda apare ca urmare a reactualizarii sinelui grandios infantil. Aceasta reactualizarea poate imbraca trei forme de transfer oglinda (in sens larg):

1      Fuziunea- merger

2      Asemanarea- twinship

3      Transferul oglinda (in sens restrans)

Procesul terapeutic in Transferul Oglinda

Kohut se intreaba care sunt scopurile si care sunt continuturile proceselor care se pun in miscare in timpul analizei selfului grandios. Pentru a raspunde, considera ca este util a compara modul de abordare a selfului grandios din punct de vedere al transferului oglinda cu modul de abordare al nevrozelor de transfer. Instrumentul terapeutic de care ne folosim in nevrozele de transfer este interpretarea dorintelor/nazuintelor inconstiente si a defenselor afernete in cadrul transferului asupra terapeutului. In consecinta, intalnirile repetate ale eului cu dorintele reprimate si confruntarea lui cu metodele arhaice folosite pentru a tine aceste dorinte in afara sferi de constienta duc la largirea sferei de dominatie a eului ceea ce reprezinta si scopul terapiei.

In cazul transferului oglinda, sinele grandios, ca si consecinta a experientlor patologice, care nu a putut fi integrat gradual, este disociat de restul aparatului psihic asa incat impulsurile exhibitioniste si fantasmele de grandoare raman izolate si inaccesibile influentelor eului in contact cu realitatea. Kohut mentioneaza apoi doua disfunctii importante legate de disocierea si/sau reprimarea selfului grandios:

1. Tensiunile produse de indiguirea libidoului narcisic exhibitionist – tendinte pronuntate ipohondre, sentimente de jena si rusine.

2. Scaderea capacitatii de a se bucura de succes sau de diverse activitati si scaderea stimei de sine- acestea datorate faptului ca libidoul narcisic este legat de fantezii de grandoare dezaprobate sau de exhibitionismul selfului grandios clivat si /sau reprimat si astfel neaccesibil activitatilor egosintonice.

Asadar aspectul esential in lucrul cu transferul oglinda este mobilizarea selfului grandios clivat si /sau reprimat si formarea de derivate preconstiente si constiente care penetreaza  realitatea eului sub forma de dorinte exhibitioniste si fantezii de grandoare.

Selful grandios oedipal

Stadiul oedipal poate gazdui acest tip de grandiozitate in cazurile in care, de ex, adultul perceput ca rival nu este in viata sau este depreciat sau ,alt caz, adultul perceput ca obiect al iubirii stimuleaza grandiozitatea si exhibitionismul copilului. O alta situatie ar fi cea in care, copilul, aflat la finalul fazei oedipale, este expus la situatii ce caracterizeaza faza de inceput a complexului oedip -in acest caz, narcisismul falic si grandoarea nu sunt expuse la limitari, ele continuand sa fie intretinute, copilul ramanand fixat in grandiozitatea sa falica. Insecuritatea eului nu se datoreaza in aceste cazuri doar cererilor nerealiste ale selfului grandios falic ci si faptului ca eul incearca sa se ridice la nivelul asteptarilor grandiozitatii falice -ceea ce poate duce uneori la realizari valoroase. In multe cazuri de asemenea poate fi vorba despre imaginea periculoasa a parintelui rival si atunci narcisismul oedipal este mentinut pentru a intari negarea anxietatii de castrare. Cu alte cuvinte grandiozitatea oedipala a copilului este mentinuta din doua motive 1. cu scop defensiv, daca ne gandim la rivalul oedipal 2. In scopul mentinerii iubirii dac ne referim la obiectul iubirii oedipale : adica, de ex, in spatele atitudinii depreciative a mamei catre tata si a preferintei ei evidente pentru copil poate sta atitudinea ei admirativa si in aclasi timp tematoare pentru propril tata. Copilul simte teama mamei vis a vis de adultul masculin matur si realizeaza ca preferinta mamei pentru el se va mentine atata timp cat el nu se va transforma intr-un adult.

Selful grandios prefalic

In terapie, apropo de transferul oglinda, avem de-a face cu fantezii infantile izvorate din grandoarea exhibitionista. Integrarea in eu, acceptarea dorintelor disociate de grandoare si verbalizarea lor starnesc insa rezistente mari. Si pe cat de greu ii este pacientului sa faca fata acestor lucruri, terapeutul in schimb, uneori poate fi dezamagit in fata verbalizarii fantasmelor de grandoare ale pacientului. Si avand in vedere faptul ca pacientul reuseste sa verbalizeze dupa mult timp si multa munca cu rezistentele, reactia de dezamagira a terapeutului se poate datora propriilor rezistente in a regresa si rezona empatic cu pacientul sau. Exista situatii in terapie in care grandiozitatea, ca si continut al fantasmelor, este evidenta si necesita o intelegere empatica a rusinii datorate descarcarii libidoului exhibitionist si a anxietatii care ameninta pacientul cu pierderea obiectului. In cele mai multe situatii grandiozitatea se insinueaza doar. In alte situatii fantasmele de grandoare contin elemente sadic-magice de control asupra lumii (pacientul este Hitler, sau traieste cu convingerea ca toata lumea il serveste- acestia sunt pacienti care revin cu aceeasi tema ca sunt unici, speciali). Alti pacienti par incapabili de a renunta la maretia fantasmata si a accede spre actiuni realiste. Analistul trebuie sa evidentieze faptul ca, pe de o parte, pacientul nu poate inca tolera un potential esec si pe de alta parte ca orice succes real este totusi limitat (dl N i-a fost imposibila publicarea rezultatelor unei cercetari pe care o facuse din cauza asteptarilor lui de a-i fi recunoscute meritele fara limite).

Uneori constientizarea fantasmelor si eliberarea nevoilor exhibitioniste asociate lor sunt blocate de situatii descrise anterior dar in plus si de rezistente puternice. In forma lui oedipala( de grandiozitate si exhibitionism falic) selful grandios este umbrit de configuratiile obiectale, teama de castrare si tensiunile de rivalitate ascund anxietatile si rezistentele antrenate de mobilizarea aspectelor narcisice ale complexului oedip.

Atunci cand selful grandios prefalic este activat de regresia terapeutica anxietatile si defensele sunt mai usor de distins si nu atat prezenta conotatiilor orale si anale le face mai evidenta ci mai ales caracterul lor primitiv si cantitatea. Cu alte cuvinte pericolele de care se apara eul ,pastrand selful grandios disociat, sunt:

- fluxul nediferntiat de libido narcisic neneutralizat ( ceea ce face ca Eul sa reactioneze cu anxietate).

- patrunderea in eu a imaginilor unui self-corp fragmentat ( in consecinta apar preocupari ipohondre).

Asadar este greu de spus uneori daca nucleul structurilor patogene care domina transferul se afla in zona narcisismului prefalic sau in faza oedipala. Analistul in decizia sa se poate baza pe 1.intelegerea sa empatica asupra naturii anxietatilor pacientului si manevrelor lui defensive si 2. Pe intelegerea teoretica asupra relatiilor dintre str narcisice falice sau prefalice si str conflictuale de investire de obiect din perioada oedipala.

Cum spuneam, in analiza tulb de personalitate narcisica, anxietatea apare ca urmare a amenintarii patrunderii nediferentiate in eu a str narcisice si a energiei aferente lor. Rezultatele, din punct de vedere la simptomelor ,pot fi:

- teama de a nu pierde contactul cu realitatea in urma fuzionarii cu imaginea parintelui idealizat/dumnezeu.

-teama de a nu pierde contactul cu realitatea sau teama de izolare pe masura ce experimenteaza grandiozitatea.

- sentimente de rusine in urma tendintelor exhibitioniste.

- ipohondrie in urma suprainvestirii unor aspecte clivate ale corpului si mintii, etc.

Kohut spune ca aceste temeri in sine tind sa fie vagi si ca teama majora a eului izvoraste ca urmare a cantitatii de excitatie si a naturii arhaice a energiilor implicate. Nu este foarte dificil de facut diferenta intre aceste temeri si anxietatile fazei oedipale unde anxietatea de castrae apare sub forma temerii de a fi ucis sau mutilat de un adversar superior. Este mai greu de facut diferenta atunci cand  1. anxietatile oedipale sunt exprimate prin simboluri preoedipale si 2. cand pacientul regreseaza la un nivel preoedipal pentru a scapa de teama de castrare. Totusi, in ambele situatii, mai devreme sau mai tarziu apar macar indicii referioare la situatia triangulara , la sursa pericolului (adversar) sau la natura pericolului (pedeapsa).

In cazul temerilor in fata intruziunii narcisismului arhaic ce ameninta coeziunea selfului, terapeutul poate avea impresia ca, pe masura ce terapia avanseaza, pacientul exprima anxietatea si temerile din ce in ce mai vag. Acesta poate vorbi despre vagi presiuni psihice, despre tensiune, despre teama de a nu pierde controlul, etc. In schimb, In cazul temerilor in fata castrarii elaborarile sunt din ce in ce mai specifice in jurul ideii de pericol, de competitie.

Relatii ce pot exista intre str falic-oedipale si cele narcisice :

1. In care una dintre cele doua predomina clar.

2. In care fixatia narcisica coexista cu cea legata de str. Falic-oedipiene.

3. In care o tulburare narcisica manifesta ascunde un conflict oedipal.

4. In care un conflict oedipal manifest ascunde o tulburare narcisica.

Acting out-ul si problema activismului terapeutic

Una dintre cele mai importante rezistente intalnite in terapie ca urmare a mobilizarii selfului grandios reprimat este abaterea lui de la transferul oglinda la acting out-ul asocial. Kohut spune ca mare parte din manifestarea comportamentului delicvent la personalitatile narcisice nu se datoreaza nici unui defect al supraeului nici slabiciunii eului in fata impulsurilor ci izbucnirii unor aspecte reprimate ale selfului grandios.

In analiza tulb narcisice, aparitia acting out-ului in detrimentul formarii de simptome are loc din cauza ca procesul terapeutic aduce doua mari schimbari importante echilibrului preterapeutic:

1. Suprainvestirea selfului grandios

2. Slabirea unor mecanisme de aparare specifice care inainte preveneau patrunderea impulsurilor selfului grandios in realitatea eului.

Totusi, factorul determinant pentru aparitia acting out-ului este insusi narcisismul organizarii mentale implicat in episodul de izbucnire brusca a selfului grandios. Cu alte cuvinte, ceea ce pare a fi o actiune aloplastica, care inlocuieste, in relaitate este o actiune cumva originara, a unui stadiu psihic developmental in care lumea externa este inca inzestrata cu libido narcisic. Acest lucru inseamna ca lumea interna a pacientului inca nu permite distinctia intre actiune si gand.

In acest context apare intrebarea daca terapeutul ar trebui sa intervina si daca da unde si in ce mod in activitatile pacientului. In cazul in care pacientul poate deveni un pericol pentru el sau cei din jur este bine ca terapeutul sa intervina insa interventiile lui sa nu contina interpretari de urgenta ci sa fie simple si sa conduca pacientul spre ideea de a nu mai pune in act si de a nu se mai hazarda. Asemenea interventii ar fi necesare mai ales in cazul pacientilor borderline. In cazul acting out-ului isteric,  care este un mod de exprimare infantil, analistul trebuie sa reactioneze diferit, cumva mai psihanalitic, sa canalizeze dorintele inconstiente incestuoaes si conflictele legate de ele spre o confruntare cu procesele secundare ale eului -practic sa incurajeze formarea si verbalizarea fantasmelor in sedintele de terapie prin intermediul asociatiilor libere. Pe langa toate acestea actiunile pacientului au totusi nevoie de interpertari care au rolul de a ajuta pacientul sa isi aminteasca evenimente importante din copilarie legate de acting out si de a-i oferi mai mult control in situatii asemenatoare viitoare.

Miscarile transferentiale au loc in general dinspre formele arhaice (fuziunea) spre cele mai avansate (T. Oglinda). In anumite cazuri insa se poate produce o inversare temporara la inceputul analizei sau mai traziu in analiza (dl I a adus jurnalele lui din copilarie si i le-a citit analistului intr-o sedinta. Analistul l-ascultat cu interes dar nu a fost entuziasmat asa cum se astepta pacientul considerand ca jurnalele au constituit o interpunere intre el si pacient. Pacientul a fost dezamagit de reactia terapeutului si a dovedit-o intr-un vis ulterior. In prima parte a visului prinsese un peste mare, i-l aratase mandru tatalui iar tatal fusese critic. In a doua parte il vazuse pe Isus pe cruce cum lesina brusc, cum muschii i se relaxeaza si moare).

Kohut vorbeste apoi despre activismul terapeutic in cazul delicventei juvenile. Aichhorn spunea ca delicventul este incapabil sa formeze relatii de obiect. El se poate atasa de terapeut atata timp cat acesta ii ofera o replica glorioasa a delicventei eului si a eului ideal. Kohut spune ca ,din contra, capacitatea unui delicvent de a se atasa de analist indica faptul ca un imago parental idealizat si dorinta de transfer idealizant au existat insa au fost ascunse sau refuzate.   Presupunand ca fixatia delicventului este la nivelul imagoului parental idealizat si a transferului specific lui, in jurul dorintei catre ob idealizat se afla unele straturi ale personalitatii care nu numai ca neaga aceasta dorinta dar il determina pe delicvent sa isi proclame dispretul pentru orice urma de valoare sau ideal -adica exista o suprainvestire defensiva a selfului grandios aparuta probabil in urma dezamagirii legate de ob idealizat sau a pierderii lui. Etalarea omnipotenta a unor activitati delicvente si a mandriei in a manipula au ca scop mentinerea defenselor impotriva recunoasterii dorintei pentru ob.idealizat pierdut. Daca terapeutul se ofera pacientului ca obiect ideal dpdv al valorilor nu va putea fi acceptat. Daca in schimb se ofera ca imagine oglinda este posibila mobilizarea unei investiri idealizante catre un self-obiect fara a deranja/ataca apararile selfului grandios. Odata legatura formata se poate face gradual trecerea de la omnipotenta selfului grandios la omnipotenta plina de ardoare a unui obiect idealizat.

Vorbim in continuare despre rolul terapeutului de asa zis ‘lider’ vis-a-vis de pacientul sau. Daca terapeutul isi asuma activ rolul de profet, de salvator, incurajeaza rezolvarea conflictelor pacientului prin identificari grosiere si impiedica integrarea graduala a str psihologice sau formarea de alte str noi. Daca terapeutul nu se aseaza pe acesta pozitie, terapia permite ca transferul sa apara spontan iar str psihice mobilizate sub diverse forme (proiectate de ex) sa fie transformate si reintegrate gradual (transmuting internalization). Identificarile grosiere pot fi observate la inceputul curei psi sau la finalul ei in relatie cu ultimele izbucniri ale transferului narcisic. Daca vorbim de cele care apar in prima parte a curei psihanalitice ele pot fi totusi un semn favorabil daca nu apar imediat ci dupa o perioada de lucru cu rezistentele.Daca vorbim de identificarile care apar la finalul terapiei, in cazul lor terapeutul nu ar trbui sa se alarmeze pentru ca ele fac parte din procesul terapeutic ( ex. Mr.I spre finalul analizei alterna intre griji ipohondre in legatura cu suficienta si stabilitatea dezvoltarii lui si o senzatie de incredere in fortele proprii. In acest sens are un vis in care la o examinare radiologica se descopera ca terapeutul locuieste inauntrul lui. Acest vis pune in evidenta nevoia de a-i fi sprijinita inca str .psihica prin intermediul internalizarilor ( incorporari orale si /sau anale).

Scopurile procesului terapeutic vis-a-vis de selful grandios activat

In lucrul cu personalitatile narcisice pe masura ce se produce integrarea graduala a grandiozitatii si exhibitionismului selfului grandios intalnim frcevent un stadiu in care pare ca s-a instalat dominarea eului si a realitatii. La o privire mai atenta se observa ca acest lucru este superficial si ca de fapt nu s-a produs o schimbare structurala.( Ex. Dl J, barbat de 30 de ani, in prima faza a analizei are vise in care grandiozitatea sa este exprimata in termeni de Superman, de a zbura. Dupa interventia analistului in ceea ce priveste grandiozitatea sa visele se modifica, nu mai zboara ,acum merge. Pentru ca grandiozitatea se facea inca simtita chiar daca nu mai era exprimata clar, terapeutul isi exprima rezervele in legatura cu mersul din vis. In final pacientul recunoaste ca desi pare ca merge si toti in vis il percep ca mergand, picioarele lui de fapt nu ating solul.)

O alta situatie care pune in evidenta acest stadiu este aparitia viselor color. Visele color semnifica intruziunea in eu unui material psihic nemodificat, eu care este incapabil de a-l integra complet. De asemenea ejacularea precoce, un simptom des intalnit in tulburarile narcisice, se datoreaza unui defect in structura psihica de baza ce controleaza impulsurile. Acest defect este urmarea lipsei experientelor structurante de frustrare optima din tp perioadei preoedipale. Cu alte cuvinte nu a fost posibila dezinvestirea graduala a ob preoedipale si in consecinta capacitatea copilului de  desexualizare si neutralizare a impulsurilor si dorintelor a ramas incompleta. Procesul terapeutic in aceste cazuri implementeaza si apoi completeaza internalizarea insuficienta, genereaza predominanta proc. secundare si in consecinta determina scaderea tendintei de sexualizare a materialului psihic nonsexual. Adultii care poseda aceste functii, de neutralizare si elaborare a impulsurilor, le pot suspenda temporar pentru ca au siguranta ca le pot recastiga ,si se pot astfel bucura spre exemplu de somn si orgasm. Celor a caror str psihica este fragila, nesigura tinde sa le fie teama sa dezinvesteasca procesele secundare si pot avea adesea dificultati, de ex ,in a adormi, iar aria lor sexuala poate fi perturbata in nenumarate feluri.

Pana spre finalul terapiei selful grandios va fi integrat gradual in str eului. Concomitent, formele arhaice ale selfului grandiose, mobilizate de proc therapeutic, sunt inlocuite de un transfer oglinda in sensul restrains in care figura analistului se contureaza din ce in ce mai clar ca fiind separata de cea a pacientului. Uneori la finalul terapiei transferul oglinda dispare cu desavarsire iar analistul poate deveni 1. O figura idealizata narcisic ( in transferul idealizant)      2. Un obiect al iubirii catre care pacientul indreapta narcisismul neutralizat sub forma exhibitionismului inhibat, a stimei de sine crescuta, si a supraestimarii ob iubit (acompaniamente narcisice normale ale iubirii incestuos-infantile si mature).

Daca in final transferul oglinda este inlocuit de un transfer idealizant stabil putem presupune ca o parte din investirea narcisica a fost deviata dinspre selful grandios spre imagoul parental idealizat. O parte a investirii narcisice devine astfel disponibila pentru intarirea idealizarii din supraeu. Aceste rezultate ale lucrului cu transferul oglinda sunt totusi secundare. La fel cum scopul principal in lucrul cu transferul idealizant este intarirea structurii psihice bazale care se ocupa cu neutralizarea si achizitia respectiv sintarirea idealurilor, la fel si scopul principal al lucrului cu transferul oglinda este  transformarea selfului grandios, transformare care se materializeaza intr-un ego mai puternic, mai adaptat si o stima de sine mai buna.

H.Kohut- Analiza Sinelui

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza ce ai in viata
ci pe cine ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua feţe
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca tu esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

Octavian Paler.