Blog

Actele ratate sunt manifestari ale inconstientului in viata obisnuita a individului normal. Ele desemneaza ansamblul rateurilor de vorbire ,memorie sau actiune pe care individual este, in mod obisnuit, capabil sa le duca la bun sfarsit si al caror esec  il atribuie neatentiei sau intamplarii. In acest fel un act ratat are de indeplinit cateva conditii: sa nu depaseasca limitele starii normale,trebuie  sa prezinte caracterul unei tulburari de moment si trebuie sa fi fost indeplinit anterior in maniera corecta. In aceasta categorie includem deci lapsusurile, gesturile nefericite, uitarea, confundarea, pierderea sau stricarea unui obiect ,erorile de lectura sau de vorbire, etc. Oricat ar fi de diferite aceste fenomene ele se supun aceleiasi reguli :sunt expresia manifesta a unei dorinte inconstiente (refulata in inconstient). In opinia lui Freud un act ratat se formeaza dintr-un compromis intre o intentie constienta si o dorinta inconstienta de care este legata. Totusi, daca tinem cont de faptul ca dorinta inconstienta se manifesta cat se poate de clar ,putem admite ca pe alt plan acest act este nu unul ratat ci unul evident reusit. Mecanismele ce stau la baza formarii unui act ratat sunt cele care intra si in formarea visului: condensarea, deplasarea, inlocuirea prin contrariu , substituirea. Ca si in cazul visului, decoperim semnificatia actului ratat lasand gandurile sa curga liber, fara a le cenzura (metoda asociatiei  libere).

Actele ratate sunt importante si in relatia de transfer in cadrul curei terapeutice. Desi Freud nu explica foarte clar in ce mod le interpreta el in situatia terapeutica , psihanalistii de astazi acorda o mare importanta actelor ratate ce apar in relatia de transfer si de contratransfer , aceste acte dezvaluind uneori dorinta inconstienta refulata a pacientului (si uneori a psihanalistului). Sunt numite  `acting out`  acele acte ratate ce se produc in timpul unei sedinte ( ex. cand pacientul vine mai repede decat trebuia la sedinta ) sau care se produc inafara sedintelor  si care trebuie intelese ca deplasari in legatura cu transferul.

Pentru a evita interpretarile arbitrare si gresite trebuie sa luam in calcul ca numai asociatiile pacientului (persoanei ) sunt in masura sa ne indice motevele pentru care s-a produs actul ratat si numai ele ne pot conduce la dorinta inconstienta care le-a determinat.

Cuvantul de spirit (sau vorba de duh) este cea mai sociala exprimare a activitatii psihice.  Efectul comic al cuvantului de spirit este obtinut prin doua modalitati : prin cuvintele propriuzise (prin expresia verbala)  sau prin ideea continuta in vorba de duh, ambele modalitati avand ca intentie a-i face pe ceilalti sa rada. Cuvantul de spirit ia nastere prin aceleasi mecanisme ca si visul si  actului ratat (deplasarea, condensarea, substituirea ), el fiind folosit ca si legatura sociala si ca modalitate de obtinere a satisfactiei (ca sursa de placere).

Tragedia antica scrisa in versuri de Sofocle ,OEdip rege, care pentru multi este Tragedia Destinului, aduce in primul rand in prim- plan drama interioara a lui Oedip, puternicul conducator, rege al Tebei devenit ucigas impotriva dorintei lui, printr-un complex de imprejurari menite a-l duce la pieire. Nu se stie in ce an a scris Sofocle aceasta opera insa ii este atribuita in jurul anilor 429-426 i. Hr .Opera incepe prin a dezvalui cum cetatenii orasului sunt nefericiti, sunt bolnavi, nu se mai nasc copii , acestea fiind indicii ca zeii nu sunt multumiti. Oedip il trimite pe Creon, cumnatul sau, la Oracolul din Delphi, la profetul Phoibos. Raspunsul oracolului este ca trebuie omorat sau alungat ucigasul lui Laios, regele de dinaintea domnirii lui Oedip pentru ca in cetate sa se reinstaleze linistea. Cu scopul de a afla cine l-a omorât pe Laios, Oedip cere să fie întrebat Tiresias, un bătrân profet orb. Tiresias raspunde ca Oedip este ucigașul lui Laios. Crezând că Tiresias și Creon au complotat împotriva lui, Oedip ii dusmaneste. Sotia sa Iocasta, alaturi de care are patru copii, il linisteste spunandu-i ca regelui Laios i s-a prezis ca va fi ucis de propriul fiu, pe care l-au dat spre adoptie in alt tinut pentru a evita aceasta tragedie. In acel moment Oedip si-a amintit motivul pentru care a venit in Teba, acela de a se indeparta de familia sa ca sa nu-si omoare tatal asa cum i-a fost prezis la nastere. In drumul sau spre Teba, la o rascruce, pe atunci tanarul Oedip a avut un conflict cu un grup de talhari, astfel ucigandu-si tatal, deghizat sa nu fie recunoscut ca rege. In urma acestei revelatii si a faptului ca odata devenit rege i-a luat locul tatalui pe care il omorase si se casatorise cu vaduva acestuia – adica cu mama sa, Oedip se duce in camera Iocastei unde o gaseste pe aceasta spanzurata. Dandu-si seama ce orori a infaptuit fara stirea lui el isi raneste ochii considerand ca acestia sunt vinovatii din cauza carora nu a vazut adevarul si cere sa fie dus departe de Teba. Acesta este tragedia in jurul careia Freud isi dezvolta teoria cu privire la una dintre etapele pe care le traversam cu totii din punct de vedere al relatiilor de obiect si anume Complexul OEdip. Acest complex insumeaza dorintele amoroase si ostile pe care copilul le resimte fata de parintii sai. (1.) In forma sa `pozitiva` el se prezinta ca in OEdip rege, dorinta sexuala fata de parintele de acelasi sex face posibila dorinta de disparitie a parintelui de sex opus.

Inainte de a continua cu Complexul OEdip am sa introduc o scurta expunere a stadiilor de dezvoltare psiho-sexuale. Freud stabileste cateva stadii de dezvoltare pe care copilul le parcurge in drumul sau spre maturizarea psihica si sexuala care, pe scurt, ar fi urmatoarele:

0-2 ani –stadiul oral (in care principala sursa de placere este gura),

2-3ani- stadiul anal (caracterizat de idea de control sfincterian si nu numai),

3-6 ani –stadiul falic ( in care atentia cade pe zona genitala si copilul descopera organele genitale si diferenta dintre ele – aici Freud plaseaza Comlexul OEdip cu toate rezolutiile lui),

6-11ani- perioada de latenta (calma din punct de vedere sexual, caracterizata de jocuri, prieteni, hobbyuri, relatia cu cei din jur),

12 ani-maturitate -stadiul genital (caracterizat de constientizarea ideii de sex si de dorinta manifesta pentrul sexul opus);

Debutul Complexului Oedip este stabilit de Freud in jurul virstei de 3 ani ,se intinde pina la virsta de 5-6 ani ,dupa cum am aratat, si este inclus in stadiul de dezvoltare falic, declinul sau marcand intrarea in perioada de latenta. La pubertate cunoaste o reactivare si este depasit printr-un tip particular de alegere de obiect.

Pentru ambele sexe nu exista decat un singur `organ` important si anume falusul. Accederea la genitalitate nu este asigurata prin simpla maturizare biologica ci presupune instaurarea primatului falusului . Astfel, desi `graviteaza` in jurul aceluias obiect- falusul, baiatul si fetita se raporteaza la el diferit si implicit traverseaza diferit Complexul OEdip.

Complexul OEdip la baiat: Baiatul descopera diferenta dintre sexe si devine constient ca el are ceva in plus fata de fetite si evident fata de mama. In plus, simte ca organul sau genital este plin de senzatii pe care le descopera prin autoerotism. La acestea se adauga tandretea pe care mama o dovedeste fata de tata si pe care baietelul incearca sa o revendice . Astfel mama devine obiectul dorit iar tatal devine adversarul caruia vrea sa-i la locul pe langa mama. Mama este primul obiect perceput ca o prelungire a propriei persoane in timp ce tatal este primul obiect perceput ca un altul. Investirii primare a mamei, anterioara complexului oedip, i se adauga acum o identificare secundara cu tatal care este perceput ca o piedica in calea dorintelor baiatului fata de mama . El cauta acum prin orice mijloace sa-si indeparteze tatal si sa-i ia locul incercand sa fie la fel de puternic, de frumos, de seducator ca el. Observarea insa a zonei genital feminine (care este lipsita de penis), alaturi de amenintarile adultinor in ceea ce priveste autoerotismul sau si teama ca si-ar putea pierde organul genital in competitie cu tatal pun bazele temerilor in ceea ce priveste castrarea, baiatul temand-se ca tata l-ar putea pedepsi pentru toate acestea, lipsindu-l de bunul lui de pret- penisul. Interdictia nu este insa specifica parintelui de acelasi sex ( a tatalui in acest caz) ci intotdeauna vine din partea functiei paterne. Aceasta teama de castrare ,cum spuneam ,este atat de mare incat duce la inhibarea dorintelor incestuoase fata de mama si la supunerea admirativa fata de tata. Introiectia autoritatii functiei paterne constituie nucleul Supraeului ,determina declinul complexului Oedip si instalarea pozitiei genitale care inseamna o ulterioara investire intr-un alt obiect feminin.

Complexul OEdip la fata: Si fetita, ca si baiatul, observa la un moment dat diferenta dintre sexe si devine constienta de faptul ca ei ii lipseste ceva ce baieteii au. Isi doreste sa aiba si ea un penis si de acum incolo se va stradui sa-l obtina. Descopera apoi clitorisul, cu toate senzatiile lui, pe care il inconjoara cu atentii in speranta ca acolo va creste un penis. Si pentru ea, ca si pentru baiat, mama este primul obiect investit , anterior Complexului OEdip, si devine dificil a se detasa de mama pentru a accede la o relatie privilegiata cu tatal. In ceea ce priveste castrarea, daca la baiat teama de castrare duce la stingerea Complexului Oedip, la fata marcheaza inceputul lui. Fetita vede asemanarea dintre ea si mama si se intoarce impotriva mamei pentru faptul ca ea nu are un penis, orientandu-si atentia catre tata care are unul si dorindu-si sa aiba un copil cu tata. Daca acesti parinti valorizati intervin in sensul explicarii sexualitatii fetitei si nu al respingerii, pot modifica sensul narcisic al lipsei penisului. F.Doloto spunea ca daca fetita obtine certitudinea ca tatal ei a dorit ca ea sa se nasca fata (adica dupa modelul mamei -fara penis) ea isi accepta foarte repede caracteristica sexuala ca pe o gratificare paterna. Stimulata de acest lucru, si vazand ca mama este dorita si iubita de catre tata, fetita dezvolta o imagine de sine in functie de contactul cu mama , isi doreste sa fie mare si frumoasa la fel ca ea, ca o doamna, `bine facuta` in stadiul falic, echivalentul lui `bun` din stadiul oral. In acest caz fetita recunoaste castrarea si urmeaza un proces care presupune deplasarea zonei erogene de la clitoris spre vagin si deplasarea dorintei de a avea un penis spre dorinta de a avea un copil. Pe de alta parte fetita se poate deda masturbarii clitoridiene in asa fel incat sa dezvolte un complex de virilitate descris de Freud ca un refuz de a accede la realitatea sexului ei. O alta varianta ar fi ca fetita sa renunte sa-si mai doreasca un penis dezinvestind sexualitatea si alegand sa o nege.

O observatie care se impune facuta este aceea ca ulterior (in 1923, in opera Eul si Sinele) Freud a completat aceasta tema a Comlexului OEdip si a formulat OEdipul `complet` ce implica si (2.) forma sa `negativa` in cadrul careia copilul resimte dorina fata de parintele de acelasi sex si doreste sa il inlature pe cel de sex opus, resimtit ca un rival. Sa luam ca exemplu baietelul : el doreste `sa fie` mama, printr-o regresie la identificarea primara cu aceasta, ceea ce constituie, in opinia lui Freud, cea mai precoce forma de iubire pentru obiect. Astfel, dorintele pasive fata de tata pe care baietelul le resimte il determina sa renunte la dorintele heterosexuale pentru mama precum si la dorinta de identificare masculina. OEdipul complet implica de acum inainte patru persoane: mama, tatal si dispozitia simultana feminina si masculina a copilului (fie el baiat sau fata) intemeiata pe conceptul de bisexualitate psihica a oricarei persoane.

Supraeul, mostenitorul Complexului OEdip

Una dintre instantele descrise de Freud in cadrul celei de-a doua teorii asupra aparatului psihic este Supraeul. Rolul sau este echivalent cu cel al unui judecator sau cenzor in raport cu Eul iar functiile lui sunt autoobservarea, constiinta morala, formarea idealurilor . Supraeul ia nastere in urma declinului Complexului OEdip, copilul renuntand la satisfacerea dorintelor sale oedipiene interzise , isi transforma investirea asupra parintilor in identificare cu acestia . In urma fricii de castrare copilul in final se supune interdictiilor (fetita renunta la tata iar baiatul la mama). Pentru ca totusi a renunta este dificil, si pentru a putea face fata acestei situatii noi, Eul se transforma, inglobind conflictul, iar o parte a Eului se identifica cu interdictia, in timp ce o alta parte a Eului ramane pe vechea pozitie de dorinta. Partii din Eu care a devenit reprezentant al interdictiei Freud ii spune Supraeu. Supraeul nu duce la dizolvarea dorintei ,asa cum s-ar putea intelege , ci la blocarea satisfacerii ei, adica la perpetuarea ei. Insa si aici sunt diferente intre baiat si fetita. Daca la baiat Complexul OEdip se loveste de teama de castrare si ii succede un Supraeu riguros, la fata dimpotriva, Complexul OEdip este facilitat de frica de castrare , fetita ramanand cu acest complex un timp nedeterminat ,depasindu-l tarziu si incomplet caz in care Supraeul fetitei nu ajunge nici la puterea si nici la independenta care-i sunt necesare din punct de vedere cultural. Forta Supraeului este sustinuta de iubirea, de teama si de ura traite de copil in procesul renuntaii la iubirea fata de parinti. Aceasta forta cu care-si indeplineste functiile sale de instanta morala, de model ideal este una pozitiva, benefica pentru sistemul psihic, atata timp cat nu este coplesitoare, un Supraeu sever devenind sursa unei mari suferinte psihice. In fine, la individual normal, rolul consacrat Supraeului postoedipian este de a exercita o functie de protectie , de aparare, o functie reglatoare in urma identificarii cu Supraeul parintilor.

De cate ori am fost nehotarati in abordarea unei probleme, de cate ori ne-a fost teama ca ideile si actiunile noasre nu vor fi acceptate social, de cate ori nu am deschis un subiect desi am fi dorit sa o facem? Toate acestea sunt expresia conflictului nostru intern, a luptei pe care o ducem zi de zi cu noi insine. Conflictul psihic este un concept cheie in abordarea nevrozei si a psihicului uman în general. Vorbim despre conflict atunci cand in individul uman se confrunta exigente interne contrare. Conflictul psihic poate fi manifest, intre o dorinta si o cerinta morala sau intre doua sentimente opuse ( Sa fac un anume lucru sau nu? Sa am o anumita atitudine sau nu? , etc. ). Conflictul manifest este cel de care suntem constienti, care ne este evident si pe care incercam sa il rezolvam intr-o forma sau alta. Pe de alta parte conflictul psihic poate fi latent ceea ce inseamna ca este bine ascuns in structura psihicului nostru exprimandu-se intr-un mod deformat prin formarea de simptome , prin tulburari de caracter, etc. Cand spun ca este bine ascuns ma refer la faptul ca unele conflicte, prea periculoase, prea amenintatoare pentru integritatea psihica, sunt tinute de unele forte psihice in inconstient si actioneaza de acolo fara a fi lasate sa intre in sfera noastra de constiinta. Ceea ce patrunde pana la constiinta sunt efectele acestor conflicte – simptomele sau diverse tulburari de caracter. Sa vorbin despre formarea simptomului. Simptomul este o formatiune de compromis. De ce? Pentru ca este solutia gasita de psihic pentru a impaca si dorinta inconstienta care tinde la descarcare si interdiciile morale si sociale care i se opun. Sa luam un exemplu: tendintele agresive fata de cineva nu pot trece in constiinta, nu putem lovi pe cineva cand si cum dorim, nu putem agresa verbal o persoana oricand, am trai in haos, in dezorganizare daca psihicul nostru ne-ar permite sa traim fara limite. Insa acest lucru nu inseamna ca, totusi, acele dorinte agresive nu-si gasesc exprimarea. Se exprima intr-o forma deghizata, de nerecunoscut, astfel incat sa nu permita constientizarea dar si sa reduca tensiunea psihica. Asa incat de cate ori il intalnim pe domnul Z ne poate amorti brusc mana dreapta fara sa ne putem explica de ce.
In cazul conflictului nevrotic Eul persoanei intervine in mentinerea echilibrului psihic prin mecsnisme de aparare in functie de natura conflictului. De exemplu, sublimarea este indreptarea unei tendinte sexuale sau agresive inspre activitati valorizate social (in cazul unui pictor care creaza tablouri ce evidentiaza violenta, Eul sau reuseste sa transforme exprimarea vadita a agresivitatii intr-o exprimare artistica).In cazul conflictului psihotic actiunea principala a Eului este indreptata impotriva realitatii, dorinta inconstienta este libera sa se exprime, realitatea este negata si inlocuita cu o realitate alterata, cea a delirului.
Conflictul psihic, in limitele nevroticului, este constitutiv pentru fiinta umana, structureaza si organizeaza psihicul uman, doar in acest context putem functiona, ne putem adapta. Constituirea personalitatii este si rezultatul conflictului psihic in diversele stadii de dezvoltare, asa incat ocupa un loc privilegiat si merita sa ne oprim atentia asupra lui nu doar sa –l privim in mod superficial ca fiind nefast pentru modul nostru de functionare.

Toţi suntem trişti uneori, toţi avem momente depresive, dar aceste momente marcate de depresie sunt trecătoare si revenim în scurt timp la activităţile cotidiene obişnuite. Spre deosebire de aceasta depresie cotidiană, care este trecătoare, are o intensitate scăzută  şi în cele mai multe cazuri este declanşată de anumiţi factori stresori, depresia clinică se caracterizează în primul rând printr-o durată şi o intensitate mai mare, printr-o stare care interferează negativ cu activităţile sociale ale individului de orice natura ar fi ele  (in cazurile severe de depresie,  persoana respectiva se poate confrunta cu incapacitatea de a comunica, de a efectua activitati de rutina si poate avea ganduri suicidare, cazuri in care consultul unui specialist si urmarea unui tratament sunt esentiale). Depresia este inclusă în tulburări afective de dispoziţie, şi este denumită tulburare depresiva majora (sau tulburare unipolara). În acest context depresia, sau tulburarea depresivă, se caracterizează prin apariţia unuia sau mai multor episoade depresive majore.

Anumiti factori cresc riscul de depresie. Daca o persoana are o ruda de gradul intai, cum ar fi tatal sau mama, cu depresie, riscul de aparitie a acesteia la persoana respectiva este mai mare. Daca a existat in trecut un episod  depresiv, probabilitatea de reaparitie a depresiei creste cu fiecare nou episod.

Persoana care are depresie se poate simti trista sau nu mai poate simti placere in aproape nimic din ceea ce face, lucururile care inainte ii provocau placere acum nu mai prezinta interes, se poate simti lipsita de vlaga, de energie, plange usor, in alte situatii  poate fi irascibila. Adeseori simptomele depresiei pot fi subtile la inceput.

Conform DSM-IV criteriile de diagnostic ale unui episod depresiv major sunt cinci sau mai multe dintre urmatoarele simptome prezente in cursul aceleiasi perioade de doua saptamani si care reprezinta o modificare fata de nivelul anterior de functionare:

1) dispozitie depresiva (aceasta se refera la sentimentul de tristete marcanta,de gol interior) in cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi.
2) anhedonie (diminuare marcata a interesului pentru toate sau aproape toate activitatile)

3) pierdere semnificativa in greutate sau castig ponderal fara legatura cu o anume dieta sau scadere/crestere a apetitului aproape infiecare zi;

4) insomnie sau hipersomnie ;

5) agitatie sau lentoare psihomotorie ;

6) fatigabilitate (epuizare) sau lipsa energiei;

7) sentimente de inutilitate sau de culpa excesiva ori inadecvata ;

8) diminuare a capacitatii de gandire si de concentrare ;

9) ganduri recurente de moarte , o tentativa de suicid ori un plan anume pentru comiterea suicidului.

Teoria psihanalitica, in ceea ce priveste depresia, se construieste în jurul noţiunii de doliu, de pierdere, şi in jurul experienţelor traumatice din copilărie. S. Freud vorbeste despre depresie (melancolie)  ca despre o reacţie faţă de pierderea unei persoane iubite (reala sau imaginara), acesta fiind un doliu care nu se poate realiza conform etapelor obişnuite în care obiectul pierdut este înlocuit treptat, este dezinvestit, eneregia respectiva fiind `folosita` în favoarea altor obiecte de interes sau de iubire. În cazul doliului normal, persoana ştie ce obiect a pierdut, plange are sentimente de tristete, sentimente care dupa o perioada incep sa se atenueze. In cazul doliului patologic pierderea este deseori inconştientă, reprimată, persoana respectiva stie ca sufera dar nu poate face legaturi cu obiectul suferintei sale.  După ce Freud a conceptualizat Supraeul (ca instanta psihică care impune valorile, credinţele, morala unui individ -instanta derivata din rezolutia complexului Oedip care presupune internalizarea imaginilor parentale si interiorizarea interdictiei), a arătat că vinovăţia depresivului provine dintr-un conflict între Eu  si Supraeu (individul devine extreme de critic cu sine însuşi). Pentru a se apăra de impulsuri, de derivate pulsionale inacceptabile venite din inconstient care tind spre descarcare neconditionata, Eul dezvoltă strategii (mecanisme de protecție) cum ar fi refulările (respingerea sau mentinerea in inconstient a acestor reprezentari), proiecțiile (expulzarea din sine si localizarea in altul sentimente, dorinte pe care subiectul si le rfuza),in general, adopta  comportamente  în contradicție cu impulsul inconștient sub presiunea exercitata de Supraeu, presiune care in cazul depresivului este foarte mare (Supraeu sever). Concluzia este că acest conflict intre instante se încheie negativ pentru Eu care ramane neajutorat in fata Supraeului ce acum `guverneaza`. Pentru Melanie Klein depresia ar fi un rest al ambiguităţii afective avute într-o perioadă de dezvoltăre a copilului, pe care ea o denumeşte poziţie depresivă. Bebelusul îşi consideră mama la inceput ca fiind o extensie a propiului lui corp, si nicidecum o persoana distincta. Astfel orice perturba mama (frustrari, nemultumiri legate de ea, orice dezechilibreaza functile de holding si handeling) la acest nivel sunt interiorizate si devin nemulţumiri ale copilului legate de sine . Mama este insa şi obiect bun, asigurator de hrana si protectie. Astfel apare ambivalenta, copilui interiorizand sentimente si bune si rele in acelasi timp in legatura cu aceeasi persoana. In concluzie depresivul este `jucat` inconstient de o agresivitate care s-ar vrea descarcata impotriva obiectului rau dar in fata careia el pune sentimente bune nutrite fata de acelasi obiect de data aceasta vazut ca bun, agresivitatea fiind refulata. Iar ceea ce iese la suprafata,ce percepem in legatura cu cu depresiv este aceasta lupta interioara dusa cu un cost prea mare de energie folosita pentru a mentine agresivitatea refulata.

Consiliera psihologică este o intervenţie specializata care isi propune sa trateze suferintele interioare, ale sufletului, dar care se axeaza si pe dezvoltare personala si autocunoastere .Consilierul psihologic se focalizează pe probleme psihologice sau de patologie somatică cum ar fi tratarea unor situatii de criza (fobii, anxietatea, atacurile de panica, stres posttraumatic, doliu), a unor probleme de relationare ce afecteaza comunicarea cu cei din jur (agresivitate, stima de sine scazuta, sentimentul singuratatii, dependente, complexe de tot felul, instabilitate emotionala, disfunctii sexuale), probleme de ordin alimentar (supraponderalitatea, obezitatea, bulimia, anorexia), probleme existentiale si de identitate , etc. Consilierea psihologica presupune un numar mai redus de sedinte fata de psihoterapie utilizand metode si tehnici similare acesteia. Scopul consilierii este eficientizarea resurselor personale ale individului, punerea lor in slujba vietii de zi cu zi  retragandu-le din sustinerea apararilor inconstiente  si a diverselor simptome.