Reflectia inseamna cugetare asupra proceselor care se petrec înăuntrul conștiinței, este întoarcere a conștiinței asupra ei înseși, este capacitatea de a recunoaste doar natura reprezentationala a propriilor credinte si sentimente. Putinta de a reflecta este asociata cu atasamentul securizant si doar in acest context ne putem retrage din realitatea imediata a experientei si putem raspunde din starea mentala care sta la baza acesteia. Acest lucru inseamna ca putem mentaliza. Aceasta pozitie reflexiva este total diferita in cazul atasamentului nesigur- pacientii, in acest caz, tind sa minimalizeze, sa nege sau sa se lase coplesiti de propria experienta. Lipsa mentalizarii, a imposibilitatii de a ne interpreta propria experienta, ne determina sa ramanem prinsi, sa nu putem gandi si gasi solutii pentru a iesi din impas.
Relatiile pozitive de atasament din copilarie ajuta la dezvoltarea acelei prezente interne linistitoare, oferindu-ne experienta de a fi intelesi si apreciati, experienta ce poate fi ulterior internalizata. Ca terapeuti trebuie sa ne cultivam capacitatea de reflectie profunda pentru a putea cultiva aceasta capacitate si la cei care vin la noi pentru ajutor. Psihoterapia vine sa completeze sau sa repare acolo unde exista limite impuse de trecutul nostru. Daca relatiile noastre timpurii au fost problematice, relatia cu terapeutul ne poate oferi alta sansa de a simti si reflecta, dobandind libertatea care rezulta dintr-un atasament securizant.
