Blog

Istoria pe care o ai in conun cu familia ta incepe inainte ca tu sa fi fost macar conceput.In cea mai timpurie forma biologica a ta, aceea de ou nefertilizat, deja ai in comun un mediu celular cu mama ta si cu bunica ta. Cand bunica ta era insarcinata in cinci luni cu mama ta, celula precursoare a oului din care tu te-ai dezvoltat era deja prezenta in ovarele mamei tale. Aceasta inseamna ca inainte ca mama ta sa se fi nascut, mama, bunica si primele urme din tine se aflau toate in acelasi corp- trei generatii care impart acelasi mediu biologic.La fel pot fi gasite inceputurile tale si pe linie paterna. Celulele precursoare ale spermatozoidului din care tu te ai dezvoltat existau in tatal tau inca de cand era fat in pantecul mamei sale…
Mark Wolynn- Povestea ta a inceput demult

Ceea ce ne aduce, de cele mai multe ori, intr-un cabinet de psihoterapie este simptomul – o manifestre, o tulburare functionala sau o senzatie anormala resimtita de o persoana, care poate indica prezența unei afectiuni de natura fizica sau psihica.

Suferinta psihica nu este insa intotdeauna de natura patologica. Intalnim in viata evenimente care ne aduc, inevitabil, fata in fata cu neputinta – pierderile pe care le suferim, propriile limite cu care uneori ne intalnim, alegerile pe care suntem nevoiti sa le facem, etc. Pe de alta parte exista si un alt tip de suferinta care nu este atat in raport cu dificultatile pe care viata ni le poate livra cat este in raport cu trecutul nostru sau mai precis cu un fragment din trecut. Acest fragment de trecut ,neintegrat sau insuficient integrat, vine sa influenteze si sa complice modul nostru de a ne raporta la prezent. Simptomul este, in acest caz, purtatorul unei forme de amintire si astfel devine o manifestare plina de sens. El este o formatiune de compromis care modifica o functie normala sau care creaza chiar un alt mod de functionare, este expresia conflictului intre doua exigente interne – o dorinta inconstienta care tinde spre implinire si cenzura care i se opune. Intrucat simptomul trebuie sa ia o forma, el alege, in functie de particularitatile interne ale fiecaruia dintre noi, un organ sau o functie pe care le perturba.

Simptomul este un semnal de alarma ce anunta un conflict intern, iar pentru a-i cunoaste insemnatatea este nevoie sa cautam, sa interpretam, sa devenim constienti de insemnatatea lui.

Conflictul psihic defineste lupta structuranta sau adaptativa pe care o purtam, in diverse situatii, cu noi insine. Este un concept cheie in abordarea nevrozei si a psihicului uman în general si vorbim despre conflict atunci cand in individul uman se confrunta cu exigente interne contrare. Conflictul psihic poate fi manifest, intre o dorinta si o cerinta morala sau intre doua sentimente opuse ( Sa fac un anume lucru sau nu? Sa am o anumita atitudine sau nu? , etc. ). Conflictul manifest este cel de care suntem constienti, care ne este evident si pe care incercam sa il rezolvam intr-o forma sau alta. Pe de alta parte conflictul psihic poate fi latent ceea ce inseamna ca este bine ascuns in structura psihicului nostru exprimandu-se intr-un mod deformat .Cand spun ca este bine ascuns ma refer la faptul ca unele conflicte, prea periculoase, prea amenintatoare pentru integritatea psihica, sunt tinute de unele forte psihice in inconstient si actioneaza de acolo fara a fi lasate sa intre in sfera noastra de constiinta. Ceea ce patrunde pana la constiinta sunt efectele acestor conflicte – simptomele sau diverse tulburari de caracter. Sa vorbin despre formarea simptomului. Simptomul este o formatiune de compromis. De ce? Pentru ca este solutia gasita de psihic pentru a impaca dorinta inconstienta care tinde la descarcare si interdiciile morale si sociale care i se opun. Tendintele agresive fata de cineva nu pot fi puse in act oricand si oricum (uneori nu le este permisa nici constientizarea), nu putem lovi pe cineva cand si cum dorim, nu putem agresa verbal o persoana oricand, am trai in haos, in dezorganizare daca psihicul nostru ne-ar permite sa traim fara limite. Insa acest lucru nu inseamna ca, totusi, acele dorinte agresive nu-si gasesc exprimarea. Se exprima intr-o forma deghizata, de nerecunoscut, astfel incat sa nu permita constientizarea dar si sa reduca tensiunea psihica.
In cazul conflictului nevrotic Eul persoanei intervine in mentinerea echilibrului psihic prin mecsnisme de aparare in functie de natura conflictului. De exemplu, sublimarea este indreptarea unei tendinte sexuale sau agresive inspre activitati valorizate social (in cazul unui pictor care creaza tablouri ce evidentiaza violenta, Eul sau reuseste sa transforme exprimarea vadita a agresivitatii intr-o exprimare artistica).In cazul conflictului psihotic actiunea principala a Eului este indreptata impotriva realitatii, dorinta inconstienta este libera sa se exprime, realitatea este negata si inlocuita cu o realitate alterata, cea a delirului.
Conflictul psihic, in limitele nevroticului, este constitutiv pentru fiinta umana, structureaza si organizeaza psihicul uman si ne permite adaptarea. Constituirea personalitatii este si rezultatul conflictului psihic in diversele stadii de dezvoltare.

Ajung la noi prin intermediul mamei noastre aspecte ale metodelor de crestere a copiiilor folosite de bunica noastra. Traumele pe care le-a indurate bunica, durerile si tristetile ei, pierderea celor pe care i-a iubit, toate s-au transpus intr-un anumit grad in felul in care a crescut-o pe mama. Daca privim inapoi cu
inca o generatie acelasi lucru este probabil adevarat si despre felul in care a fost crescuta bunica. Detaliile evenimentelor care le-au modelat vietile raman ascunse constiintei noastre dar impactul acestor detalii ne influenteaza profund. Nu doar ceea ce mostenim de la parintii nostri ci si felul in care ei au fost crescuti ne influenteaza modul in care ne raportam la un partener sau la noi insine. Aceste tipare par sa se formeze inainte ca noi sa ne fi nascut. Modalitatea in care mama se ataseaza de noi inca din pantec este determinant in dezvolatrea retelei noastre de circuite neuronale. Primele noua luni traite in afara pantecului mamei sunt ca o continuare a dezvoltarii neuronale care are loc in interiorul pantecului. Care circuite neuronale raman, care sunt eliminate si care sunt reorganizate depinde de modul in care bebelusul traieste interactiunea cu mama sa si cu persoanele de ingrijire. Prin aceste interactiuni timpurii copilul continua sa isi formeze tiparul dupa care isi va gestiona emotiile, gandurile si comportamentele mai tarziu. Cand mama poarta o trauma acest lucru poate afecta legatura tandra pe care o are cu bebelusul ei iar aceasta legatura se poate rupe iar impactul unei rupturi timpurii a legaturii mama-copil poate fi devastatoare pentru nou nascut. Familiaritatea profund incorporata a mirosului, prezentei, atingerii mamei – tot ceea ce copilul cunoaste si de care depinde- dispare brusc. Initial nu exista un bebelus singur ci un cuplu mama – bebelus. Winnicot vorbeste despre mama suficient de buna care este o mama devotata copilului, atenta la nevoile lui prin holding si handling. Disponibilitatea mamei in primii doi ani de viata este esentiala pentru dezvolatrea normala a sugarului. Intelegerea lui asupra motivelor lipsei mamei este limitata si produce suferinta. Din perspectiva lui separarea de mama poate fi resimtita chiar ca o amenintare la adresa vietii. O vreme el protesteaza, plange, se agita, incearca, cu armele pe care le are el la dispozitie, sa o determine pe mama sa revina. Daca separarea continua pe o perioada indelungata raspunsul lui este disperarea. Bebelusul renunta. Separarea timpurie este legata de dezvoltarea unui atasament nesigur/dezorganizat responsabil ulterior de probleme emotionale. Copiii din această categorie au manifestări neașteptate greu de categorisit cum ar fi de exemplu diverse stereotipuri sau mișcari incomplete sau întrerupte. Cei atașati dezorganizat se sperie adesea la reapariția după scurt timp a persoanei de referință și manifestă o serie de strategii cum ar fi comportamente nesigure și evitante sau de împotrivire. Unii dintre copiii din această grupă țipă după despărțirea de persoana de referință dar se indepărtează singuri dacă persoana respectivă se întoarce și încearcă să se apropie și să mențină contactul. Alții reacționează înțepenind brusc pentru cateva secunde cu o expresie a feței foarte afectată, se rotesc în cerc, sau se aruncă pe jos. Asadar, un esec al mamei in aceasta prima perioada extrauterina semnifica esecul bebelusului in a dezvolta un atasament sigur care sa il ajute mai tarziu sa dezvolte relatii satabile si satisfacatoare cu cei din jur.

Este un fenomen intalnit in anumite terapii psihanalitice ca tip de rezistenta la vindecare, extrem de dificil de depasit: ori de cate ori ne-am putea astepta ca progresul analizei sa aduca o ameliorare, se produce o agravare, ca si cum anumiti subiecti ar prefera suferinta in locul vindecarii. Freud pune in legatura acest fenomen cu un sentiment de culpabilitate inconstient:
” Exista anumite persoane care, in timpul travaliului analitic, se comporta cu totul curios. Atunci cand sunt incurajati si li se spune ca mersul tratamentului este satisfacator, ei par a fi nemultumiti, iar starea lor subiectiva se agraveaza imediat. La inceput acest comportament este interpretat ca incapatanare, mai tarziu insa analistul ajunge la o intelegere mai adanca a acestui fenomen. Se observa nu numai ca aceste persoane sunt incapabile sa suporte orice elogiu sau recunostinta, dar ca ele reactioneaza invers decat ne-am astepta fata de progresele tratamentului. Orice progres partial, care ar trebui sa aiba drept consecinta o imbunatatire sau o disparitie trecatoare a simptomelor, le produce o intensificare momentana a suferintei, inregistrandu-se o inrautatire a starii lor si nu o ameliorare.”

Tot ce ti-ai dorit vreodata este de cealalta parte a fricii.

Brian Tracy

„Dar cum omul nu a trăit decît relativ puţine milenii în stare de civilizaţie, în schimb a trăit multe sute de mii de ani în stare de barbarie, modurile funcţionale arhaice sunt în el virtualmente extraordinar de vii şi usor de activat.”

Fii tu insuti, linistit, impacat si senin, intrebandu-te in orice clipa: vreau cu adevarat sa fac acest lucru si actionand daca raspunsul este afirmativ. Aceasta atitudine ii va indeparta pe cei care nu au nimic de invatat din ceea ce esti si ii va atrage pe cei care au, si de la care, la randul tau, ai ceva de invatat.
Sa inveti inseamna sa descoperi ceea ce stiai deja. Sa faci inseamna sa demonstrezi ca intr-adevar stii. Sa ii inveti pe altii inseamna sa le amintesti ca si ei stiu la fel de bine ca si tine. Suntem cu totii deopotriva invatacei si invatatori.

Tu insuti creezi aparentele dimprejur. Primesti intocmai ce ti se cuvine. Cine sa primeasca laudele, cine vina daca nu chiar tu? Cine sa poata schimba totul daca nu chiar tu? Singura datorie pe care o ai este sa-ti fii loial tie insuti. Nu existi pentru a impresiona lumea, existi pentru a fi fericit. Afla-ti punctul forte si vei deveni un centru de forta care pune in miscare timpul tau. Tu esti cel care alegi, destinul tau este in mainile tale si atunci cand traiesti cu maxima intensitate nu mai conteaza deznodamantul jocului, orice s-ar intampla este bine.

Interactiunea cu celalat este mereu prilej de invatare, de crestere. Conexiunea de la inconstient la incostient, atunci cand se produce, are intotdeauna insemnatatea pe care i-o putem da fiecare dintre noi in acel moment. Insa cand ne putem deschide in fata celuilalt fara teama, ea ne imbogateste intr-un fel in care nimic altceva nu o poate face.